Cererea PSD pentru suspendarea stării de alertă în Sectorul 1, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, joi, solicitarea depusă de PSD pentru suspendarea stării de alertă pentru problema gunoaielor, care a fost decretată în luna iunie de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 1.
Filip Stan
19 aug. 2021, 19:24
Cererea PSD pentru suspendarea stării de alertă în Sectorul 1, respinsă de Tribunalul Bucureşti

Cererea PSD pentru suspendarea stării de alertă în Sectorul 1 a fost depusă de nouă consilieri social-democraţi. Tribunalul Bucureşti a decis să respingă solicitarea.

„Respinge cererea de suspendare. Respinge excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti. Respinge acţiunea faţă de pârâta Primăria Sectorului 1 Bucureşti ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi fiscal”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti, citată de Agerpres.

Citeşte şi: PSD cere Guvernului să nu condiţioneze accesul elevilor la cursuri în funcţie de vaccinarea anti-COVID

De ce a fost depusă cererea PSD pentru suspendarea stării de alertă în Sectorul 1

Pe 23 iulie, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1, cu acordul prefectului Capitalei, a adoptat o hotărâre privind declararea stării de alertă în privinţa situaţiei deşeurilor, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile.

Decizia a fost luată după ce pe străzile din Sectorul 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 de tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.

Citeşte şi: Consilierii PNL din Sectorul 1 aduc critici la adresa lui Clotilde Armand: „Între şcoli nereparate şi burse neplătite, are trei săptămâni de concediu”

Primăria atrăgea atenţia că depozitarea necontrolată a unei astfel de cantităţi de deşeuri, în creştere continuă, prezintă riscuri din punct de vedere epidemiologic, pentru mediul înconjurător, de perturbare a fluxurilor de circulaţie, de încetinire a activităţii unor agenţi economici, ambiental pentru desfăşurarea evenimentelor culturale şi sportive din Capitală, precum şi risc de „tulburări sociale”.

Ulterior, pe 26 iulie, PSD a anunţat că va ataca în instanţă instituirea stării de alertă în Sectorul 1 al Capitalei, susţinând că decizia nu este întemeiată legal şi reprezintă doar urmarea firească a unei situaţii de criză „declanşată” şi „întreţinută” de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Citeşte şi: Un deputat PSD îi cere procurorului general să facă lumină în cazul numirii premierului Cîţu: „Românii merită să ştie adevărul”