Moarte suspectă în Botoșani. Un bărbat susține că și-ar fi descoperit iubita moartă, după ce fusese violată de un individ

Polițiștii investighează moartea suspectă a unei femei din Botoșani, al cărei trup neînsuflețit a fost descoperit de concubin. Acesta susține că aceasta a fost violată.
Ruxandra Rădulescu
23 aug. 2021, 12:28
Moarte suspectă în Botoșani. Un bărbat susține că și-ar fi descoperit iubita moartă, după ce fusese violată de un individ

Polițiștii investighează moartea tragică a unei femei de 44 de ani, din Botoșani. Victima a fost descoperită chiar de concubin ce susține că ar fi surprins un individ care o viola pe iubita sa.

Bărbatul a anunțat poliția, autoritățile care s-au deplasat la fața locului au constatat că femeia decedase. Acesta a declarat că și-a găsit iubita fără suflare, înstinsă pe pat, cu fața în sus.

Criminaliștii au ridicat probe, iar trupul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală. Acum oamenii legii așteaptă raportul medicilor legiști pentru a afla cauza morții.

”A fost aplicat protocolul de urgență. Din păcate, nu s-a putut face decât constatarea decesului. Femeia nu prezenta urme de violență, însă era evident un raport sexual recent”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani, potrivit Antena3.

O femeie a fost desfigurată de iubitul ei care a bătut-o cu un furtun de irigație și cu încărcatorul telefonului

O femeie din Italia, de origine română, a fost victima unui abuz îngrozitor din partea partenerului de viață, în vârstă de 42 care a bătut-o îngrozitor cu furtunul de irigație și cu încărcătorul telefonului.

Femeia a declarat polițiștilor că partenerul ei a bătut-o cu sălbăticie folosind furtunul de irigație și încărcătorul telefonului, până i-a spart nasul și a desfigurat-o. Ulterior atacului, femeia a fost internată în spital.

Bărbatul român, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat, de autorități și acuzat de violență și rele tratamente împotriva partenerei sale.

Femeia a găsit curajul să povestească polițiștilor că a trăit un adevărat calvar lângă partenerul ei, care a supus-o unor bătăi îngrozitoare timp de patru ani.

Miercuri, carabinierii au pus în executare un ordin, emis de un magistrat pentru cercetări preliminare de la Judecătoria din Mantua, împotriva unui bărbat de 42 de ani, de origine română, care a fost trimis în închisoare.

O femeie din Italia a depus plângere împotriva unui român pentru violențe

Românul va fi tras la răspundere în fața instanței pentru episoadele grave de violență la care și-a supus iubita.

Femeia s-a prezentat la camera de urgență Carlo Poma din Mantua cu o fractură gravă a nasului și alte vânătăi pe față și picioare, astfel carabinieri au demarat de urgență o anchetă, pentru a pune punct violențelor la care este supusă.

După ce victima a depus o plângere, carabinierii au activat „codul roșu”, iar bărbatul a fost dus la închisoarea din via Poma și pus la dispoziția autorităților judiciare, relatează Antena3.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Denis Drăguş, la debut! Ce poziţie joacă la FCSB? Craiova se teme de el: „Nu-mi place că s-a dus la ei”
Capital.ro
Lemnele de foc s-au scumpit înainte de sezonul rece. Cât îi costă pe români proviziile pentru iarnă
Playtech.ro
Vremea se schimbă din nou în România. După ploi și vijelii, temperaturile urcă până la 30 de grade
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
MediaFlux
Vârsta de pensionare trebuie să crească în România! Avertismentul Consiliului Fiscal: Lipsesc 10 miliarde de euro
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte