Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. Tradiţii şi superstiţii. În această zi, este bine să consumi doar struguri şi apă

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, anual, pe 29 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Conform credinţelor populare, în această zi nu se bea vin roşu şi nu se mănâncă varză. De asemenea, în această zi se ţine post aspru.
Alina Costache
28 aug. 2021, 23:17
Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. Tradiţii şi superstiţii. În această zi, este bine să consumi doar struguri şi apă

Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. Totodată, în această zi, nu se mănâncă pepeni, dat fiind faptul că forma acestora aduce aminte de cea a capului lui Ioan. Tot în această zi, în unele regiuni rurale, nu se folosește cuțitul, toată mâncarea fiind ruptă cu mâna.

Capul Sfântului Ioan a fost, de-a lungul istoriei, de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului sunt marcate pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului este prăznuită pe 25 mai.

Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. În această zi, nu este bine să foloseşti cuţitul

În această zi, pe vremuri se obişnuia să se ţină post până la Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie) cu rolul de a-i curăţi pe cei cu păcate grave.

Există credinţa că, pe 29 august, nu trebuie să se folosească cuţitul, totul se rupe cu mâna, potrivit crestinortodox.ro. De asemenea, există obiceiul de a nu mânca fructe şi legume care au o formă rotundă (nuci, mere, pepene) ce amintesc de capul Sfântului.

Citeste si Descoperire epocală, a fost găsit locul unde a fost decapitat Ioan Botezătorul. Ringul de dans al Salomeii, scos la lumină după aproape 2.000 de ani

Totodată, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat. Din același motiv nu se mănâncă nici fructe sau legume roşii.

Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei: aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.

Tot un obicei care vine din popor este acela de a ține post „de la cruce până la cruce”, un post care ținea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au savârșit omoruri sau alte păcate grave, iar cei care decideau să postească în acea zi mâncau doar turte de grâu sau mălai.

Tăierea capului Sf Ioan Botezătorul. Ce este bine să faci pentru sporul familiei

Pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

Tradiția spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru, în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT