Reacții la nivel mondial după ce Emma Răducanu a câștigat US Open 2021: Dacă muncești din greu și primești și o mână de ajutor poți reuși orice

Emma Răducanu a obținut o performanță remarcabilă la US Open 2021. Tenismena cu origini românești (18 ani, loc 150 WTA) a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez (19 ani, loc 73 WTA), scor 6-4, 6-3 și a câștigat US Open 2021.
Filip Stan
12 sept. 2021, 08:23
Reacții la nivel mondial după ce Emma Răducanu a câștigat US Open 2021: Dacă muncești din greu și primești și o mână de ajutor poți reuși orice

După succesul de la US Open, Emma Răducanu va primi un cec uriaş, de 2,5 milioane de dolari. De luni, ea va fi numărul 23 modial.

Emma Răducanu a fost felicitată și de primarul Londrei, Sadiq Khan. „Povestea Emmei Răducanu e povestea Londrei. Născută în Canada, din părinți chinezi și români, s-a mutat la Londra la vârsta de doi ani. Aici, la Londra, noi îmbrățișăm și sărbătorim diversitatea. Dacă muncești mult și primești o mână de ajutor poți reuși orice”, a transmis primarul Londrei.

Regina Elisabeta a Marii Britanii i-a trimis sportivei un mesaj oficial, o adevărată onoare pentru sportivă să fie felicitată în acest mod de suverana Regatului Unit.

„Te felicit pentru triumful de la US Open. E o realizare remarcabilă la o vârstă atât de tânără şi e dovada muncii tale extraordinare şi a dedicării. N-am nicio îndoială că performanţa ta ieşită din comun, alături de cea a adversarei, Leylah Fernandez, va inspira următoarea generaţie a jucătorilor de tenis. Îţi trimit cele mai calde urări, ţie şi mulţilor tăi fani. Elizabeth R.”, i-a spus Regina.

Fotbalistul englez Marcus Rashford i-a transmis Emmei Răducanu: „Mi s-a întâmplat să joc în echipa națională în U16 împotriva Galilor. Îmi amintesc până astăzi. Nicio explicație pentru asta și nu s-a mai întâmplat niciodată. Ar trebui să fii foarte mândră de tine. Țara este mândră de tine. Mă bucur să citesc că te simți mai bine. Înainte și în sus”, i-a spus sportivul. Emma a reacționat imediat și i-a spus „mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase, înseamnă mult pentru mine, voi continua să construiesc și să devin mai puternică”

De asemenea, Liam Gallagher, artistul britanic, i-a spus Emmei că este un „talent celest”, iar sportiva i-a mulțumit pentru sprijin.

Emma Răducanu devine prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Grand Slam, după ce a venit din calificări! Jucătoarea cu origini românești NU a pierdut niciun set la Flushing Meadows. Încă o partidă magică făcută de Emma Răducanu la New York. Fără set cedat, venită din calificări, britanica s-a impus cu 6-4, 6-3 într-o partidă în care doar primul set a fost echilibrat.

Răducanu este a doua jucătoare din istorie care ajunge într-o finală de Grand Slam, după ce a jucat mai puţin de 3 astfel de turnee. La Wimbledon 2021 ea debuta şi o făcea cu stil, ajungând până în optimi.

Graţie succesului de la US Open, Emma Răducanu va primi un cec uriaş, de 2,5 milioane de dolari. De luni, ea va fi numărul 23 modial şi va beneficia de statutul de cap de serie la turnee. În acelaşi timp, Răducanu va fi prima rachetă a Marii Britanii, oprind supremaţia de 6 ani a Johannei Konta. În ceea ce o priveşte pe Leylah Fernandez, sportiva care a depăşit în drumul spre finală 4 capi de serie (inclusiv numerele 2,3 şi 5 WTA), aceasta va urca pe poziţia 27 WTA.

Înainte de partida cu Sakkari, câștigată de britanică în două seturi, 6-1, 6-4, Mats Wilander, expertul Eurosport, anticipa că turneul de la US Open nu va fi o picătură într-un ocean pentru Emma Răducanu, deși e mereu riscant să dai pronosticuri pe termen lung atunci când vine vorba de sportivi atât de tineri. „În doi ani, va fi în primele 5 din lume”, spunea marele campion suedez. Acum, după ce a văzut-o pe Răducanu în semifinale, Mats a supralicitat: Emma nu doar că va fi în primele din lume în clasament, dar va domina circuitul, urmând a câștiga multe turnee de Grand Slam.

„E un spectacol remarcabil ce face Emma Răducanu pe teren. Am spus după Wimbledon că va confirma, dar nu te gândești niciodată că cineva atât de tânăr poate să gestioneze presiunea atât de bine precum o face ea. E deja un star, va câștiga multe turnee de Grand Slam, sunt convins de asta. Merită pe deplin să fie în finală și cred că va fi greu de învins sâmbătă”, a explicat Wilander la Eurosport.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Emilia Ghinescu, apel disperat. Întâmplarea care a întristat-o pe cântăreață: „Știu ce este în sufletul meu și al copiilor”
Fanatik.ro
Ce îl sperie cel mai mult pe David Popovici. La Singapore a pățit-o pentru prima dată
Capital.ro
Impozit pe clădiri sau blocuri din 2026. Noi reguli stabilite în marile orașe din România. Obligație de plată suplimentară de 50%
Playtech.ro
Câte numere poţi observa în imagine: test de inteligenţă special
Adevarul
Proprietarii mașinilor de lux trebuie să depună declarația 216 la ANAF până pe 31 decembrie
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Incredibila poveste a lui Marin Dan, campionul mondial care a asistat la uciderea sportivilor israelieni la JO Munchen 1972: ”Am jucat biliard cu ei și apoi au fost căsăpiți”
MediaFlux
Pensiile ajung cu întârziere în ianuarie 2026. Cât au de așteptat românii
stirilekanald.ro
„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend