Conducerea Parlamentului îi ţine partea lui Florin Cîţu. Ce a decis după ce premierul a sesizat CCR privind existenţa unui conflict constituțional între Guvern şi Parlament

Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului au decis marţi să-şi însușească  punctul de vedere al Comisiei de constituționalitate, dându-i dreptate premierului Florin Cîțu privind existența unui conflict constituțional cu privire la moțiunea inițiată de USR și AUR. Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat că va trimite CCR două puncte de vedere - unul al Comisiei de resort, însuşit de Biroul permanent, şi altul în nume personal.
Alina Costache
14 sept. 2021, 15:50
Conducerea Parlamentului îi ţine partea lui Florin Cîţu. Ce a decis după ce premierul a sesizat CCR privind existenţa unui conflict constituțional între Guvern şi Parlament

Conducerea Parlamentului îi ţine partea lui Florin Cîţu în privinţa existenţei unui conflict constituțional între Guvern şi Parlament.

„Astăzi am avut punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului care a fost asumat de Biroul Permanent al Camerei Deptaților”, a anunțat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

Comisia de constituţionalitate a Senatului a decis să solicite CCR, în punctul de vedere, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern.

„Biroul permanent al Senatului susţine că moţiunea de cenzură cu titlul: ‘Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!’ a fost iniţiată şi depusă cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale ale art.113 alin.(2) din Constituţia României şi, în consecinţă, solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, şi să admită sesizarea formulată de prim-ministrul României”, se arată în punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate.

Citeşte şi: Ludovic Orban, un nou atac la adresa lui Cîţu: Este culmea perfidiei şi chiar lipsei de bun simţ

„Considerăm că opinia autorului sesizării este întemeiată. Potrivit acesteia, conflictul juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, a fost generat de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, potrivit punctului de vedere propus de Comisia de constituționalitate.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat marţi că va trimite Curţii Constituţionale două puncte de vedere – unul al Comisiei de resort, însuşit de Biroul permanent, şi altul în nume personal – referitoare la sesizarea Guvernului transmisă Curţii privind existenţa unui conflict juridic Guvern – Parlament în cazul moţiunii de cenzură.

„Punctul de vedere a trecut în Comisia de constituţionalitate cu 8 la 3 voturi, iar în Biroul permanent a trecut cu 9 la 4. Este punctul de vedere însuşit de Biroul permanent. A fost solicitarea de a adăuga opinia USR PLUS la acest punct de vedere, dar a fost respinsă. Ca atare, pentru prima dată, Biroul permanent trimite către CCR un punct de vedere defavorabil Senatului. PSD, PNL şi UDMR au votat pentru acest punct de vedere al Comisiei de constituţionalitate”, a afirmat Dragu după şedinţa conducerii Senatului.

Citeşte şi: Moşteanu: Nu putem permite alianţei toxice PNL-PSD să pună beţe în roate moţiunii de cenzură

Ea a precizat că punctul său de vedere, ca preşedinte al Senatului, va fi transmis CCR cel târziu miercuri dimineaţă.

„Vom explica că ceea ce susţine Guvernul este incorect, informarea Guvernului a avut loc atunci când am avut Birouri permanente întrunite. Timp de 4-5 zile, aceste Birouri nu s-au întrunit. Ei invocă faptul că nu a fost informat Guvernul în aceeaşi zi, dar cutuma spune că informarea Guvernului se face ataşându-se calendarul stabilit pentru moţiunea ce a fost depusă. Noi, pe 3 septembrie, nu am avut un calendar, nici pe 4, nici pe 5, nici pe 6. (…) Procedural, eu, ca preşedinte, pot să trimit un punct de vedere către CCR. Aşteptăm decizia CCR pe sesizarea formulată de Guvern”, a adăugat Dragu.

Guvernul a sesizat miercuri Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Executivul a cerut CCR să constate că, atât sub aspectul condițiilor de validitate pentru inițierea moțiunii de cenzură, cât și sub cel al obligației comunicării acesteia către Guvern la data depunerii împiedică continuarea derulării procedurii parlamentare prin trecerea la etapele prezentării și dezbaterii moțiunii de cenzură.

DOC

Curtea Constituţională a României a dispus miercuri ca, până la data de 15 septembrie, părţile să îşi exprime punctul de vedere în legătură cu sesizarea premierului Florin Cîţu cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR.

Ulterior, după ce părţile îşi vor exprima punctul de vedere, Curtea Constituţională va stabili termenul pentru dezbaterea pe fond a sesizării.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Care este, de fapt, relația actuală dintre Ilie Năstase şi Ioana. Soția fostului mare tenismen explică situația: ”Eu îmi respect angajamentele”
Capital.ro
Se introduce pașaportul digital de mediu al mașinii. Noi reguli începând cu 29 noiembrie 2026. Ordin UE pentru toate statele membre
Playtech.ro
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un apartament
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii să îi lase să moară”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
A stat în vacanță la hotelul lui Gică Hagi, dar nu vrea să se mai întoarcă: ”Am renunțat!”. Ce l-a nemulțumit
MediaFlux
Sâmbăta Mare 2026. Ce este bine să faci și ce nu în ziua dinaintea Paștelui
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj