Stațiunea balneară Băile Felix, invadată de produse petroliere. Turiștii sunt oripilați după ce un pârâu fost contaminat VIDEO

Un pârâu din stațiunea balneară Băile Felix a fost poluat cu deșeuri petroliere din cauza unei scurgeri la un hotel din zonă.
Ruxandra Rădulescu
14 sept. 2021, 19:44
Stațiunea balneară Băile Felix, invadată de produse petroliere. Turiștii sunt oripilați după ce un pârâu fost contaminat VIDEO

Un pârâu care traversează stațiunea balneară Băile Felix a fost contaminat cu produse petroliere, iar turiștii, revoltați de mirosul puternic, au semnalat incidentul la 112.

Comisarii de mediu şi inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Mediului, cei de la ABA Crişuri, precum și reprezentanţi ai Primăriei Sânmartin au găsit sursa poluării abia după trei zile, este vorba de un rezervor cu combustibil (CLU) de la un hotel din regiune, care s-a fisurat.

Întreaga stațiune Băile Felix a fost cuprinsă de un miros persistent care i-a determinat pe turişti să sune speriați la Poliție.

Potrivit autorităților, conținutul rezervorului s-a scurs către un cămin de vizitare a apelor pluviale mai vechi, din zona terenului de baschet din staţiune, iar de acolo a trecut prin conducte către un alt cămin de vizitare de ape pluviale din zona hotelului, deversându-se de acolo direct în pârâul Hidişel.

„Echipa de intervenţie a avut nevoie de mască cu oxigen pentru intrarea în porțiunea intubată a pârâului, atât de persistent era mirosul de produs petrolier”, a spus sursei citate șefului Gărzii de Mediu Bihor. Acesta a mai precizat că poluarea s-a estompat, însă doar temporar pentru că după mai multe verificări s-au mai depistat şi alte surse de poluare cu fecale şi alte substanțe şi va fi organizat un control complex, relatează Antena3. 

Ţara europeană aproape de România în care ar putea fi eliminată complet poluarea

Ţara europeană aproape de România în care ar putea fi eliminată complet poluarea. Un prim pas a fost făcut deja pe o insulă din Grecia. Aici, autoritățile vor să elimine complet combustibilii fosili și să treacă totul – de la infrastructură până la autoturisme – pe energie verde. Rezultatele vor oferi date importante pentru proiecte asemănătoare.

Mica insulă grecească Astypalea din Marea Egee e mai puțin cunoscută decât vecinele Santorini și Kos, dar are planuri mari pentru viitor. Vrea să devină prima insulă din arhipelagul elen ce spune adio mașinilor cu motoare pe combustie și trece complet la cele electrice. Guvernul elen și producătorul auto Volkswagen au pus la punct un proiect de 10 milioane de euro pentru electrificarea insulei.

Planul e că, în anii următori, insula să se transforme într-un paradis eco. Cel puțin 75% din energie va veni din surse solare sau eoliene, iar pe drumuri vor circula doar mașini electrice. În acest moment, insulă e aproape în totalitate alimentată cu energie electrică de un generator diesel, spune stirileprotv.ro.

Herbert Diess, CEO Volkswage: „O insulă e locul ideal, pentru că este un spațiu închis. Insulele pot fi electrificate destul de repede și sunt încântat că guvernul grec e foarte dedicat și, de asemenea, foarte înțelegător cu acest proiect. ”

Aproximativ 1.500 de autoturisme cu motoare pe combustie circulă pe șoselele din insulă, însă vor fi înlocuite treptat cu 1.000 de autoturisme electrice. Chiar și autoritățile, cum ar fi poliția locală, vor pleca în patrulare cu mașini electrice, într-un viitor nu prea îndepărtat. Localnicii, în special cei tineri, sunt încântați de ideea unui viitor verde.

Marina Katsaloüli, chelneriță: „Cred că nu va atrage doar turiștii, ceea ce e foarte important pentru o insulă atât de mică, pentru dezvoltarea ei, de fapt, dar cred că îi va motiva pe oameni să fie mai interesați (de mediu).”

Printre locuitori sunt însă și voci critice. Printre ele este Carolina, proprietara unui hotel pe care îl conduce din 2014. Și ea își dorește sustenabilitate, dar a observat că unii dintre vecinii ei sunt temători.

Carolina Alkalai, manager hotel: „Sunt implicați și ei în proiect, dar sunt puțin sceptici că acest proiect va afecta caracterul tradițional al insulei, iar autenticitatea ei nu va mai fi păstrată.”

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Fotbalistul promovat de Mirel Rădoi la FCSB, criză de nervi în vestiar: a spart tot! Gigi Becali i-a pus clauză de 50 de milioane de euro!
Capital.ro
Regulă la bloc. Proprietarii sunt chemați la vot, adunarea generală ia decizia finală: Administratorul NU decide
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj