SUA avertizează: Satelitul nord-coreean „pare scăpat de sub control” şi riscă să lovească Pământul

Oficialităţile americane au informat că satelitul pe care Coreea de Nord l-a lansat în spaţiu miercuri dimineaţa pare să fi "scăpat de sub control" şi riscă să intre în coliziune cu alţi sateliţi din spaţiu sau să lovească Pământul.  
Sânziana Stancu
13 dec. 2012, 19:52
SUA avertizează: Satelitul nord-coreean

Nord-coreeni au reuşit să lanseze satelitul în spaţiu miercuri, după a cincea încercare. Statul comunist a sărbătorit măreţul eveniment, în timp ce comunitatea internaţională, inclusiv China şi Rusia, a condamnat această lansare despre care se bănuieşte că ar fi fost de fapt un test cu rachetă balistică, scrie Daily Mail.

Oficialităţi americane care au cerut să li se păstreze anonimatu, au declarat pentru postul NBC News că satelitul nord-coreean lansat în spaţiu arată „ca un fel de vehicul spaţial”, despre care nu s-a aflat încă ce rol ar avea în spaţiu.

Oficial, Phenianul a anunţat că este vorba despre un satelit meteorologic, pol-pol. Potrivit specialiştilor ar fi nevoie de două săptămâni pentru a vedea dacă lansarea a fost reuşită şi satelitul se află pe orbită aşa cum a fost programat. Ultima rachetă pe care Phenianul a lansat-o în spaţiu, în aprilie, a eşuat imediat după lansare.

Miercuri noaptea, Ministerul Apărării din Coreea de Sud a confirmat că „obiectul” se afla pe orbită, menţionând însă că „nu se ştie încă dacă funcţionează normal”. Aparent, avea o viteză normală, de 7,6 kilometri pe secundă, au mai precizat specialiştii. Ei au avertizat că racheta lansatoare ar putea conţine focoase nucleare ce ar ţinti Statele Unite.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Devis Epassy, pe făraș la Dinamo!? Sosirea lui Alaa Bellaarouch i-a pecetluit soarta portarului camerunez
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Obligatoriu apa gratuită servită la masă în restaurante. „Exact cum se întâmplă în Franța, Spania, Italia și, practic, în toată Europa civilizată”
Adevarul
Scenariul alegerilor anticipate prinde contur. Un fost judecător CCR explică mecanismul de dizolvare a Parlamentului
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
România răspunde la amenințările Iranului. Suntem acuzați de complicitate cu SUA în război
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?