În vin se află caracterul: Culoarea licorii pe care o bei îţi trădează caracterul şi starea socială

Un studiu britanic realizat recent asupra preferinţelor băutorilor de vin a scos la iveală legătura între culoarea băuturii şi caracterul şi condiţia socială a consumatorilor.
Sânziana Stancu
13 dec. 2012, 21:49
În vin se află caracterul: Culoarea licorii pe care o bei îţi trădează caracterul şi starea socială

Astfel, din studiu a reieşit că persoanele care consumă vin roşu sunt în general persoane înstărite şi educate, cele care preferă vinul alb sunt persoane timide, iar cele care optează pentru vin rose sunt dependente de Facebook şi, în general, de reţelele de socializare, scrie Daily Mail.

Consumatorii de vin roşu au o stare materială peste medie, au studii superioare şi sunt mai fericiţi decât majoritatea semenilor lor. De asemenea, cei care preferă vinul roşu sunt persoane ambiţioase, care doresc să răzbată în viaţă şi au încredre în sine. Sunt buni familişti, dar în acelaşi timp consumă mai mult vin decât semenii lor care preferă vinul alb sau pe cel rose.

Băutorii de vin alb sunt persoane practice, dar nu sunt mânate de ambiţie. Consumatorii de vin alb sunt mai relaxaţi şi mai mulţumiţi cu ceea ce au, lăsându-se mai degrabă în voia sorţii. Sunt mulţumiţi cu condiţia lor socială şi preferă să stea singuri, decât să îşi facă o familie.

Băutorii de vin rose sunt „regii” neîncoronaţi ai reţelelor de socializare, pe care le frecventează de nenumărate ori pe zi, indiferent unde se află sau ce fac. Le place concubinajul, sunt fermecători, cuceritori, veseli şi, uneori, chiar zgomotoşi.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de adulţi din Marea Britanie.

 

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?