Cum va arăta noul PDL. Planul de redresare. Blaga: BPN va fi mai suplu. Colaboratorii USL, afară!

PDL va avea după noul congres stabilit în luna mai o formulă mai restrânsă, astfel încât să reflecte noua configuraţie parlamentară. Liderul partidului, Vasile Blaga a precizat pentru RTV.NET că noul Birou Permanent Naţional va fi mai suplu, iar din rândul celor care vor alcătui filialele din teritoriu vor dispărea trădătorii. "Cei care au colaborat pe faţă cu USL sunt 'out'. Afară! Ce să le mai facem?". RTV.NET vă prezintă planul pe care democrat-liberalii l-au pus la punct pentru redresarea partidului.
Raul Florea
14 dec. 2012, 14:07
Cum va arăta noul PDL. Planul de redresare. Blaga: BPN va fi mai suplu. Colaboratorii USL, afară!

După eşecul usturător înregistrat la alegerile parlamentare, PDL trece la planul de redresare a organizaţiilor.

Strategia democrat-liberalilor implică trei paşi.

Primul a fost deja făcut în şedinţa Colegiului Director de vineri. Practic, cei responsabili pentru crearea Alianţei România Dreaptă şi-au depus demisiile, hotărându-se totodată ca reprezentanţii PNŢCD şi cei ai Forţei Civice care au câştigat mandate de parlamentari să fie primiţi în grupul PDL. Primul sacrificat a fost Cristian Preda. Prim-vicepreşedintele PDL şi-a anunţat demisia din funcţie asumându-şi rolul pe care l-a avut în susţinerea ARD.

„Am susţinut propunerea ARD, iar această construcţie a eşuat. E firesc să prezint demisia”, a fost anunţul făcut de către Cristian Preda, conform surselor ROMÂNIATV.NET.

Imediat după anunţul făcut de către Preda, vicepreşedintele Sever Voinescu a precizat la rându-i că se retrage din fruntea partidului. De altfel, mutarea lui Voinescu a fost una strategică întrucât câţiva lideri din teritoriu avea în plan să-i ceară acestuia demisia.

Al doilea pas al planului trasat vineri constă în analiza organizaţiilor şi pedepsirea primarilor care au dat dovadă de non-combat, sau au suţsţinut USL în campania electorală. Respectivii primari au fost catalogaţi  drept „trădători” de către mai mulţi lideri de filiale,  printre care se numără preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, preşedintele PDL, Cluj Daniel Buda şi preşedintele PDL Sălaj, Nicolae Bode. Practic, democrat-liberalii au decis ca până la 15 februarie fiecare organizaţie să-şi facă ordine în propria curte, astfel încât să nu mai existe trădători pentru viitor. 

„Vom lua măsuri în funcţie de rezultatul analizei interne, dar cei care au fost pe faţă cu USL, care au apărut pe bannerele lor sunt out, afară! Îi dăm afară pe toţi! Ce să le mai facem?”, a explicat pentru ROMÂNIATV.NET Vasile Blaga.

Cel de-al treilea pas va fi congresul partidului, stabilit pentru luna mai. La noua Convenţie Naţională ar urma să participe 5000 de delegaţi din teritoriu, un număr record pentru congresele PDL, iar noua conducere a partidului va fi mai restrânsă. Practic, se vor reduce în primul rând numărul de prim-vicepreşedinţi şi de vicepreşedinţi.

„Urmează să vedem, dar va fi un BPN mai suplu”, a precizat Blaga pentru ROMÂNIATV.NET.

Cifra exactă a funcţiilor va fi stabilită până în data de 23 februarie atunci când va fi convocat Consiliu Naţional de Coordonare.

Cine ar putea candida la şefia PDL

În paralel cu analiza din filiale care se va derula în următoare două luni, pedeliştii se vor pregăti şi pentru competiţia care va avea loc în primăvară. Practic, congresul din mai va reactiva vechea dispută internă între vechea gardă şi tabăra Boc-Falcă-Udrea.

Semnalele au fost deja date. În timp ce Vasile Blaga a transmis un mesaj de forţă întorcând demisia lui Cezar Preda şi aprobând sacrificarea „intelectualilor” pentru a da satisfacţie nucleului dur al partidului, atât Elena Udrea cât şi Gheorghe Falcă au lăsat să se înţeleagă că şi-ar dori să preia frâiele PDL.

Întrebat la finalul şedinţei de vineri dacă vizează şefia PDL, primarul Aradului a răspuns că „orice om politicar încerca la un  moment dat să facă paşi importanţi”.

„Eu cred că orice om politic, la un moment dat, ar încerca să facă pași importanți în politică. Trebuie să găsești momentul și să ai oferta nu pentru partid, oferta trebuie să fie pentru oameni. Politicienii, ați văzut că nu sunt puși de către partide, sunt chiar schimbați de oameni și aceste alegeri au confirmat acest lucru”, a precizat Falcă.

 

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde