Jean Negulesco, primul regizor român care a scris istorie în cetatea Hollywood-ului. 12 nominalizări la Oscar și idila cu Marylin Monroe

Jean Negulesco a fost primul regizor român al cărui film a primit 12 nominalizări la Oscar, în epoca de aur a Hollywood-ului. Lăudat de Enescu ca adolescent și cunoscut pentru idila cu Marylin Monroe, românul are o stea pe Aleea Celebrităților alături de nume mari din cinematografie.
Ruxandra Rădulescu
27 sept. 2021, 21:03
Jean Negulesco, primul regizor român care a scris istorie în cetatea Hollywood-ului. 12 nominalizări la Oscar și idila cu Marylin Monroe

Jean Negulesco, pe numele real Ion Negulescu, este primul regizor român care a avut întreaga cetate a Hollywood-ului la picioare, în epoca de aur a cinematografiei.

Ion Negulescu s-a născut la 26 februarie 1900, la Craiova, în familia unor negustori înstăriţi şi este primul regizor român nominalizat la premiile Oscar.

Inițial, talentul său creativ s-a manifestat în pictură. Negulescu a urmat cursurile liceulului Carol I, apoi, în 1925, adolescent fiind s-a mutat la Viena, iar patru ani mai târziu, în 1919 a revenit la București, pentru a lucra ca pictor.

Pe când adolescentul Ion Negulescu era doar un tânăr cercetaș voluntar pentru Crucea Roșie în timpul Primului Război Mondial, el a schițat portretul lui George Enescu.

Acesta a fost un moment marcant, care a prevestit amploarea pe care avea s-o ia talentul său, întrucât marele Enescu i-a remarcat desenul și l-a achiziționat la un preț ridicat. Astfel, tânărul Ion Negulescu, alintat de familie, „ianculeț cu părul creț”, începe să ia lecții de pictură la Academia de Arte Plastice din București.

După terminarea liceului tatăl său îl trimite cu o bursă la Paris pentru a-și continua activitatea academică. Odată ajuns în fascinanta capitală a Franței,  mediul ideal pentru evoluția oricărui artist, devine atras de artele plastice în defavoarea celorlalte materii de la școală și în consecință, familia refuză să-l mai finanțeze.

Jean Negulesco la Paris, întâlnirea cu Brâncuși și Tristan Tzara

Negulescu se înscrie la prestigioasa academie, Julien, iar pentru a se întreține lucrează ca scenarist în diferite teatre pariziene, dar nu se dă în lături nici de la munca de jos, cum ar fi spălatul vaselor în restaurante, seară de seară. Ion Negulescu lucrează obsesiv la cariera sa de artist, ziua face reproduceri după operele marilor maeștri, lucrări pe care din păcate le vinde la un preț de nimic.

În acest timp se împrietenește cu unii dintre marii artiști ai avangardei pariziene precum Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții.

Negulescu este influențat în parcursul său artistic de Tristan Tzara, pictor de origine română, unul dintre inițiatorii dadaismului.

„Aceștia au fost anii formării mele, cu foame și extaz, însă nicio clipă nu a fost plictisitoare”, scria regizorul Jean Negulesco în autobiografia sa, „Lucruri pe care le-am făcut … și lucruri pe care cred că le-am făcut”, publicată în 1984.

Expoziția de la New York și mirajul Hollywood-ului

În 1927 se căsătorește cu o tânără americană și se mută la New York, unde organizează o expoziție cu picturile sale. În 1929 divorțează și se stabilește în California.

Acest moment este unul hotărâtor în viața sa, căci în această perioadă se lansează la Hollywood în lumea filmului și își schimbă numele în Jean Negulesco.

Negulesco scrie scenarii și este asistent de regie la filmele „Captain Blood” și „A Farewell To Arms”, acesta din urmă după romanul „Adio arme” al lui Ernest Hemingway. Felul său de a lucra l-a impresionat pe Benjamin Glaser, care-l angajează la studiourile „Paramount Pictures” pentru trei ani, întâi ca scenarist colaborator, apoi ca director adjunct și în sfârșit ca regizor.

„O să fac filme! Eram pregătit de mult timp să-mi schimb visul. Am avut aroganța și curajul tinereții și am îndrăznit să risc ”, își amintește Negulesco desprea acea perioadă, în memoriile sale.

Regizorul recunoaște cu sinceritate debordantă că singurele sale cunoștințe despre domeniul cinematografie erau destul de naive.

„Îmi plăceau pasiune filmele, le devoram, cu pasiune.”, mărturisea Jean Negulesco.

Românul regizează primul film de lung metraj, „Singapore Woman” („Femeia din Singapore”) pentru studiourile „Warner Brothers” în 1941, dar abia trei ani mai târziu, în 1944, înregistrează un succes remarcabil cu filmul „The Mask of Dimitrios” („Masca lui Dimitrios”), bazat pe subiectul unui roman de Eric Ambler.

Jean Negulesco întră în istorie cu un film ce are 12 nominalizări la Oscar

În anul 1948, capodopera lui Jean Negulesco, filmul „Johnny Belinda”, este nominalizată la toate categoriile Premiilor Oscar, 12 la număr. Interpreta principală, Jane Wyman, primeşte Oscarul pentru cea mai bună actriţă.

Urmează drama „Three Came Home” („Trei se întorc acasă”, 1950) bazat pe un fapt real din timpul războiului, cu Claudette Colbert, comedia „How to Marry a Millionaire” (Cum să te căsătorești cu un milionar) cu Marilyn Monroe, primul film pe ecran lat (Cinemascop), apoi în același sistem de ecran lat filmul „Daddy Long Legs” (1954) cu Fred Astaire. Jean Negulesco intră în studiourile „20th Century-Fox”, unde continuă să lucreze până în anul 1970, când realizează ultimele sale filme, „Hello Good-bye” și „The Invincible Six” („Cei șase invincibili”).

Jean Negulesco este singurul regizor român nominalizat la Premiile Oscar, devenit cunoscut publicului pentru filmul “Cum să te măriţi cu un milionar”(1953), care le-a avut în rolurile principale pe Marilyn Monroe şi Lauren Bacall. Este concediat de la Paramount Pictures şi angajat temporar la Universal Studios, iar mai târziu, la Warner Brothers. Se căsătoreşte cu Dusty Diamond, fotomodel şi starletă la Hollywood.

Negulesco, regizorul român care a stârnit fascinația lui Marylin Monroe

Jean Negulescu ajunge în topul primilor zece regizori de la Hollywood. Regizează „Titanic” şi apoi comedia „Cum să te căsătoreşti cu un milionar”, al doilea film din istorie în sistem Cinemascop – pe ecran lat, cu Marilyn Monroe în rolul principal, distins cu prestigiosul premiu britanic BAFTA. Pe perioada filmărilor, între Jean şi diva blondă se înfiripă o poveste de dragoste.

Marylin Monroe este considerată a fi unul dintre elementele cheie în cariera lui Jean Negulescu, deoarece diva făcuse o pasiune pentru regizor și i-a recunoscut talentul cinematografic. Actrița a pus o vorbă bună pentru regizorul român, producătorilor de la Hollywood, Marylin mizând pe flerul lui Negulesco de a stăpâni arta cinematografică, această minune a lumii moderne.

Urmează „Trei parale în fântână”, cu un succes de public uriaş, trei nominalizări la Premiile Oscar şi aprecieri venite din partea Asociaţiei Regizorilor din America.

O altă moștenire cinematografică antologică semnată Jean Negulescu este pelicula „Daddy Long Legs” ce îl are ca protagonist pe Fred Astaire, regele muzicalurilor din cetatea Hollywood-ului.

Jean Negulesco este primul român cu o stea pe Aleea Celebrităților din Hollywood, unde numele său stă alături de alți monștrii sacri din domeniul cinematografiei. Steaua lui Jean Negulesco, băiatul de negustor, originar din Craiova, a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii la 8 februarie 1960.

Jean Negulesco s-a stins din viață la vârsta de 93 de ani, la Marbella, în Spania, unde se retrăsese pentru a se ocupa de prima sa pasiune, pictura.

DailyBusiness
Mesele cu carne, un lux pentru milioane de europeni. Unde se clasează România în clasamentul Uniunii Europene
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Nativii care atrag norocul în dragoste în luna septembrie. Astrele le scot în cale persoanele potrivite
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Cele mai periculoase drumuri din România, unde se întâmplă cele mai multe accidente
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Primele declarații ale directoarei creșei din Timișoara, unde un băiețel de un an și jumătate a murit înecat: „A fost ultima oară când l-am văzut”
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Mircea Lucescu, acuzat că i-a distrus cariera unui antrenor român: ”Mă făcea Ferguson, apoi suna să nu fiu numit în funcție”
MediaFlux
Anunțul Hidroelectrica privind prețurile pentru luna septembrie. Toți consumatorii sunt afectați
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască