Sorin Grindeanu, convins că moţiunea de cenzură PSD va trece. „Coaliţia pierzătorilor îşi va da marţi obştescul sfârşit”

Prim-vicepreşedintele PSD a declarat că, marţi că săptămâna viitoare "coaliţia pierzătorilor îşi va da obştescul sfârşit", după ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu va fi votată în Parlament.
Filip Stan
28 sept. 2021, 18:10
Sorin Grindeanu, convins că moţiunea de cenzură PSD va trece.

Sorin Grindeanu a precizat că nu poate spune ce vor face parlamentarii USR PLUS la votul moţiunii, explicând că despre aceştia are „tot timpul un semn de întrebare”. De asemenea, fostul premier vrea ca preşedintele Klaus Iohannis „să realizeze care îi este rolul dat de Constituţie”, mai exact cel de mediator pentru a pune capăt actualei crize politice.

„Iată că lucrurile încep să se clarifice şi, de marţi, vom şti un lucru sigur, faptul că acest Guvern pleacă acasă. Noi putem asigura un singur lucru: faptul că 157 de parlamentari – deputaţi şi senatori – vor vota această moţiune de cenzură. Dacă şi ceilalţi se vor ţine de cuvânt, avem această siguranţă că Guvernul pleacă acasă”, a declarat, Sorin Grindeanu, conform News.ro.

Citeşte şi: Ludovic Orban, avertisment pentru Klaus Iohannis. „Nu mai poate fi desemnat același premier. Ar încălca Constituția”

Sorin Grindeanu cere intervenţia preşedintelui Iohannis după căderea Guvernului. „Trebuie să-şi intre în rol”

Întrebat ce se va întâmpla după căderea Guvernului, Sorin Grindeanu a răspuns:

„Sper ca, într-un final, să realizeze şi preşedintele României care îi este rolul dat de Constituţie. Suntem într-o criză politică de vreo 3-4 săptămâni. Dânsul, dincolo de preocupările pe care vedem că le are (…) trebuie să-şi intre în rol, acela de mediator”, a afirmat fostul premier.

Mai mult, prim-vicepreşedintele PSD se aşteaptă ca preşedintele Klaus Iohannis să cheme la consultări partidele parlamentare şi a subliniat că PSD va merge la consultări pentru a cere alegeri anticipate.

„Coaliţia pierzătorilor şi-a dat sau îşi vada marţi obştescul sfârşit (…) Până atunci, USR mai are un Congres. Eu am tot timpul un semn de întrebare în ceea ce priveşte USR. Eu nu pot să răspund în ceea ce-i priveşte pe ei (…) PSD a depus o moţiune legală”, a mai declarat Grindeanu, conform sursei citate.

Sorin Grindeanu: „Noi nu votăm niciun Guvern care să aibă premier PNL, USR”

De asemenea, Sorin Grindeanu a punctat că PSD nu va susţine un Guvern minorita, însă a evitat să spună dacă PSD va propune un premier în situaţia în care moţiunea de cenzură va fi votată.

„În acest moment scena politică nu mai reflectă realitatea din Parlament. Asta era argumentul domnului Iohannis (…) Noi nu votăm niciun Guvern care să aibă premier PNL, USR. Noi avem decizia de a susţine anticipate (…) Ţinta noastră este să ajungem la alegeri anticipate. Ajungem acolo – pas cu pas. Primul pas este cel de marţi când acest Guvern trebuie să plece acasă”, a mai declarat Grindeanu.

Moţiunea depusă de PSD va fi citită joi şi va fi votată marţi.

Citeşte şi: Conducerea Parlamentului a decis: Moţiunea de cenzură a PSD va fi citită joi, iar votul va fi dat marţea viitoare. USR PLUS şi AUR au anunţat că o vor vota

 

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Panică într-un avion! Pasagerii au auzit zgomote și țipete din compartimentul de cală: ”Nu am mai pățit așa ceva în viața mea”
Fanatik.ro
Cătălin Măruță, comparație cu Xabi Alonso după plecarea de la PRO TV! Giganții care îl vor pe fostul antrenor de la Real Madrid
Capital.ro
ITP 2026. Mașinile care pică inspecția tehnică periodică. Șoferii trebuie să verifice înainte
Playtech.ro
Regula 50-30-20: metoda simplă care te ajută să economisești bani în fiecare lună
Adevarul
Unirea României cu Moldova: cum trebuie citită declarația Maiei Sandu. „Din acest an s-a intrat într-o altă etapă”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Klaus Iohannis, indicat complice într-un caz de trucare de meciuri în fotbalul românesc: ”Aveam mărturiile antrenorilor și jucătorilor”
MediaFlux
Ultimă oră! Ministrul Apărării vorbește despre recrutare, solde și pensionarea militarilor
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend