Hakuho, cel mai mare luptător de sumo din istorie se retrage din activitate, învins de Covid şi accidentări

Campionul la sumo Hakuho, care în cariera sa de douăzeci de ani a doborât aproape toate recordurile din această disciplină japoneză, a decis să se retragă din sport din cauza accidentărilor suferite la genunchi, informează AFP.
Filip Stan
29 sept. 2021, 10:48
Hakuho, cel mai mare luptător de sumo din istorie se retrage din activitate, învins de Covid şi accidentări

Yokozuna – cel mai prestigios rang al sumoului – de origine mongolă Hakuho, în vârstă de 36 de ani, a dominat acest sport, câştigând un record de 45 de turnee în timpul carierei sale. Cu toate acestea, el a decis să pună capăt carierei sale, arată presa japoneză.

Chinuit de accidentări, participările sale la competiţii au devenit din ce în ce mai rare. Hakuho a evoluat până la capăt la doar trei turnee din 11, în ultimii doi ani, cu victorii la toate cele trei. Ultima sa participare datează din iulie, potrivit News.ro.

La început, restricţiile din pandemie au fost cele care i-au întrerupt rutina antrenamentelor şi a duelurilor, apoi Hakuho s-a îmbolnăvit de Covid. Şi-a revenit, dar n-a mai putut concura. Anul trecut, Marele Consiliu Yokozuna i-a dat un avertisment, după ce bărbatul din Ulan Bator (care a devenit cetăţean japonez în 2019) a ratat şase turnee consecutive: „Întoarce-te la luptă, altfel îţi luăm sceptrul”!

Uriaşul de 156 de kilograme a decis să renunţe, după ce a fost operat la genunchiul drept, la începutul anului 2021.

Tatăl său, Jigjidiin Monkhbat, un legendar luptător mongol şi medaliat cu argint la Jocurile Olimpice din 1968, ar fi dorit să joace baschet. La vârsta de 15 ani, însă, a vrut să se mute în Japonia, pentru a se dărui trup şi suflet „luptei zeilor”.

Citeşte şi: Şoc în Liga Campionilor: Sheriff Tiraspol a bătut Realul la Madrid! Messi, primul gol pentru PSG

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT