Cum ar putea Florin Cîţu să rămână premier chiar dacă moţiunea de cenzură va trece. Planul PNL explicat de Rareş Bogdan

PNL mizează pe ajutorul preşedintelui Klaus Iohannis în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de PSD va trece.
Filip Stan
03 oct. 2021, 12:46
Cum ar putea Florin Cîţu să rămână premier chiar dacă moţiunea de cenzură va trece. Planul PNL explicat de Rareş Bogdan

Rareş Bogdan consideră că în cazul în care moţiunea de cenzură trece, „jocul e la preşedinte”.

„Jocul e la preşedinte. După cum ştiţi, sistemul constituţional românesc, chiar dacă nu e un sistem pur prezidenţial, după model francez sau american, este un semi-prezidenţial în care rolul preşedintelui este extrem de important. (…) Aici, preşedintele are câteva roluri esenţiale, iar unul dintre rolurile cele mai importante ale preşedintelui în sistemul constituţional românesc este exact desemnarea premieruluivine în faţa domniei sale”, a declarat Rareş Bogdan, la Prima Tv.

Citeşte şi: Rareș Bogdan desființează ideea anticipatelor: „E imposibil. Șansa este zero chiar și în cazul AUR sau PSD”

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna pe Florin Cîţu premier în situaţia în care Guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: „Sunt absolut convins, ştiu şi de prevederea de la Curtea Constituţională, care este interpretabilă. Eventual, dacă considerăm decizia dată în 2020 ca fiind una interpretată în sensul spuselor dumneavoastră (în sensul în care premierul care conduce guvernul demis prin moţiune de cenzură nu mai poate fi nominalizat – n.r) deşi există o altă interpretare, pe care ne-a prezentat-o domnul Zegrean, cu siguranţă putem merge pe un premier din interiorul cabinetului care sau să demisioneze, sau să nu primească votul de investitură. Dar alegerea noastră pentru a fi premier pe scurtă, medie şi lungă durată este Florin Cîţu. Noi nu avem o altă opţiune. Oricine speculează alte opţiuni, sunt strict din dorinţa de a face scenarii politice. Nu. Noi mergem pe Florin Cîţu şi pe el îl vom susţine şi cu el vom traversa această perioadă. Veţi vedea”, a adăugat Rareş Bogdan, citat de news.ro.

Citeşte şi: Rareș Bogdan continuă să-l țină în brațe pe Cîțu: „Sunt obișnuit ca liderii PSD sa fie ticăloși. Premierul nu are motive să demisioneze”

Pentru moment, Rareş Bogdan exclude orice altă propunere a PNL, în afară de Florin Cîţu, care să conducă guvernul. ” Este cea mai potrivită persoană”, a spus Rareş Bogdan despre Florin Cîţu.
„Eu îmi voi folosi toată influenţa şi capacitatea pentru a strânge o majoritate parlamentară alături de domnia sa, lui Florin Cîţu”, mai spune Rareş Bogdan.

 

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cine este vedeta din România care a apărut alături de Roger Federer. Fostul tenismen a fost în centrul atenției
Capital.ro
Pensie de 5.000 de lei sau mai mult în România. Plățile se fac acum, în 2026. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Amendă pentru neîngrijirea spațiului din jurul blocului. Cand se dă și de ce
Adevarul
Ce se va întâmpla cu „blocurile comuniste” peste câteva decenii: „Unii cred că vor rezista la nesfârșit”
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Fostul jucător al Stelei a rămas șocat de ceea ce a descoperit în Parcul Herăstrău
MediaFlux
Andra s-a schimbat total! Cum arată acum soția lui Cătălin Măruță
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj