Premiul Nobel pentru Medicină 2021. Câştigători surpriză, inventatorii vaccinurilor bazate pe tehnologia ARN Mesager au fost ignoraţi de juriu

Cercetătorii americani David Julius şi Ardem Patapoutian au fost desemnaţi, luni, laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2021, conform anunţului făcut de Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel din cadrul Institutului Karolinska din Stockholm.
Daniel Spătaru
04 oct. 2021, 13:38
Premiul Nobel pentru Medicină 2021. Câştigători surpriză, inventatorii vaccinurilor bazate pe tehnologia ARN Mesager au fost ignoraţi de juriu

Cei doi cercetători americani au fost recompensaţi pentru ”descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere”, potrivit anunţului Comitetului Nobel, citat de CNN. Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină deschide seria acestor distincţii, atribuite în fiecare an la începutul lunii octombrie.

În 2020, Nobelul pentru medicină a fost atribuit cercetătorilor Harvey J. Alter, Michael Houghton şi Charles M. Rice pentru descoperirea virusului hepatitei C.

Anterior anunţului de luni, agenţiile internaţionale de presă scriau că oamenii de știință care au contribuit la dezvoltarea vaccinurilor COVID-19 ar putea câștiga Premiul Nobel pentru Medicină 2021. Între favvriţi erau amintiţi Katalin Kariko, 66 de ani, bichimist de origine maghiară, vicepreședinte senior al BioNTech și profesor la Universitatea din Pennsylvania, și Drew Weissman, 62 de ani, medic și cercetător american, colaborator al lui Kariko, pentru munca lor cu privire la vaccinurile bazate pe tehnologia ARN Mesager.

Citeşte şi Nu există realitate obiectivă. Experimentul prin care un laureat al Premiului Nobel demonstrează cum doi oameni pot trăi realităţi diferite

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

După atribuirea premiului pentru medicină, sezonul Nobel continuă cu premiul Nobel pentru fizică, pe 5 octombrie, premiul Nobel pentru chimie, pe 6 octombrie, premiul Nobel pentru literatură, pe 7 octombrie, şi premiul Nobel pentru pace, pe 8 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie.

Citeşte şi Experimentul inedit care a reuşit să fie premiat la Ig Nobel 2021: Rinocerii transportaţi cu capul în jos, atârnaţi de elicoptere au impresionat juriul- FOTO

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
FCSB și Farul au confirmat oficial mutarea anunțată de Gigi Becali. Alibec a semnat contractul. Update exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în februarie 2026. CNPP a confirmat. Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldurile
Playtech.ro
Se schimbă legea pentru unii șoferi din România, noul certificat obligatoriu. Decizia vine de la Bruxelles
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei, atac necruțător: ”FCSB nu a avut adversar când a luat titlurile! Neubert e mai important decât Charalambous și Pintilii, pe el nu îl pune la punct nimeni”
MediaFlux
12 țări sunt în alertă. Risc major de accident nuclear în Ucraina, care va afecta România
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil