Kelemen Hunor s-a propus ca premier pentru șase luni: „Asta va fi propunerea noastră în aceste condiții”

Kelemen Hunor s-a propus ca prim-ministru al României, din partea UDMR, pentru următoarele șase luni. Politicianul a declarat că nu exclude o refacere a coaliției.
Ruxandra Rădulescu
11 oct. 2021, 17:47
Kelemen Hunor s-a propus ca premier pentru șase luni:
Kelemen Hunor

„Nu exclud o refacere a coaliției. Poate voi reuși eu dacă nu reușește Cîțu, după șase luni timpul te ajută să fii mai înțelept, mai calm, iar lucrurile pot fi refăcute încet încet. Noi am prezentat varianta noastră și bineînțeles analiza noastră. Am spus domnului președinte că în acest moment nu este nici cazul să tragem de timp, să căutăm soluții care nu sunt viabile. Aici nu e vorba de un joc de a pune mâna pe putere și a guverna România, ci e vorba de responsabilitate, asumare și o soluție prin care reușim să trecem de această perioadă dificilă”, a declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a explicat ca motivul unei astfel de inițiative din partea UDMR-ului a fost și faptul că liberalii nu au venit cu nicio propunere de premier.

„Am văzut că a existat o singură propunere în persoana domnului Dacian Cioloș. PNL-ul nu a propus un premier. De aceea, împreună cu colegii, noi am spus că suntem pregătiți să oferim o soluție în două etape, în sensul de a trece iarna, până în aprilie 2022. O înțelegere cu partidele care sunt dispuse la o astfel de înțelegere, mă gândesc la PSD și la USR, să încercăm să refacem coaliția cu USR-ul. Dacă nu, un sprijin parlamentar pentru un Guvern condus de un reprezentant al UDMR-ului. Noi ne asumăm acest lucru doar pentru o perioadă scurtă de timp și cu un mandat limitat. Avem nevoie de ordonanța de urgență pentru a plafona prețurile, nu se poate altfel, avem nevoie și de un ajutor substanțial pentru mediul de afaceri“, a precizat Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Kelemen Hunor: „Mergem la consultări cu preşedintele. Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are prioritate”

Kelemen Hunor anunță că s-a consultat joi cu reprezentanţii organizațiilor județene și teritoriale ale UDMR, pentru a cunoaște opinia comunităților locale de la Brașov la Satu Mare, de la Bistrița la Timișoara, despre activitatea guvernamentală de până acum a UDRM, despre realizările miniștrilor. Discuții au fost și pentru planificarea acțiunile viitoare.

„Reacțiile oamenilor ne confirmă faptul că am lucrat bine, trebuie să rămânem la guvernare și am acționat corect atunci când nu ne-am angajat în lupta politică internă a celorlalte partide: am fost raționali și ne-am concentrat pe problemele și interesele țării și ale societății. Săptămâna viitoare vom participa la consultările de la Cotroceni convocate de președinte. Așteptarea societății, și interesul UDMR este de asemenea ca această criză să fie rezolvată cât mai curând posibil, deoarece trebuie găsite soluții suplimentare la problemele cauzate de prețurile galopante ale energiei, iar situația pandemică poate fi gestionată doar de un guvern puternic. Un lucru este sigur: noi și de acum înainte vom reprezenta stabilitatea și raționalitatea”, a spus Kelemen Hunor.

„Ne vom duce la consultări. Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are, după care urmează o nominalizare şi, bineînţeles, o dezbatere a unui program şi a listei de guvern”, a precizat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Topul românilor care vând cel mai bine în galeriile de artă. 71.000.000 de dolari s-au încasat pe o singură creație
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât vor fi amenzile din 2026, după creşterea punctului? Ce urmează în Codul Rutier și cum îți faci calculele corect în 2026
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet