Preşedintele Colegiului Medicilor: „Susţin cu tărie sancţionarea medicilor prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, periclitând sănătatea publică”

Preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu avertizează că va susţine cu toată tăria sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, periclitând astfel sănătatea publică.
Filip Stan
17 oct. 2021, 14:50
Preşedintele Colegiului Medicilor:

Declaraţia lui Daniel Coriu vine în contextul în care sistemul medical din România este depăşit de numărul imens de pacianţi, în special secţiile de Terapie Intensivă, unde nu mai există niciun pat liber, iar pacienţii înregistraţi sunt trataţi în secţiile UPU.

”Ca medic şi ca preşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), analizând şi văzând situaţia dramatică a pandemiei din România, voi susţine din acest moment cu toată tăria, sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi periclita sănătatea publică.

Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră, atât colegi medici cât şi cetăţeni, aţi considerat că astfel de decizii trebuiau luate pana acum şi cu siguranţă aveţi dreptate. Din păcate prerogativele mele şi ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată până a se ajunge la o decizie. Astfel pentru a exista o astfel de cale legală, trebuie să existe o nouă prevedere în legea 95/2007”, transmite Coriu.

În opinia sa, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2, situatie exceptională în care se află întregul sistem medical, se impune existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către medicii care propagă, prin orice mijloace de comunicare, în spaţiul public sau în timpul exercitării profesiei, opinii nefundamentate ştiinţific, false şi care periclitează sănătatea publică.

Preşedintele Colegiului Medicilor: „Mor şi se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienţi şi avem foarte multe cazuri, sistemul medical este la limită”

Coriu subliniază că apreciază şi susţine dreptul la liberă exprimare şi la liberă informare, dar pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informaţie corectă, scrie News.ro.

”Sănătatea şi medicina trebuie să se bazeze, pentru a avea fundament, pe ştiinţă, pe medicina bazată pe dovezi, pe studii clinice. Da, şi în medicină şi ştiinţă se poate gresi, dar atunci lucrurile trebuie recunoscute şi văzut ce este de facut. Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2. Mor şi se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienţi şi avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populaţiei, sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulţi îşi fundamentează decizia în privinţa sănătăţii lor pe informaţii care nu au bază ştiinţifică. Noi ca şi reprezentanţi ai corpului medical trebuie să fim un exemplu în privinţa conduitei legată de sănătatea publică!”, conchide medicul.

Citeşte şi: Coronavirus România: niciun loc liber la ATI pentru pacienţii Covid

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Clubul din România a intrat în insolvență, dar transferă jucători de la Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Retragere sau depunere bani la bancomat. Se aplică pentru toți cei care folosesc numerar. Pragul de la care banca anunță Fiscul
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?