Războiul pescuitului, dintre Franţa şi Marea Britanie, se amână cu două zile. Parisul aşteaptă până joi aplicarea de sancţiuni, Londra ameninţă că va reacţiona dur

Franţa nu va aplica sancţiuni britanicilor înaintea unei reuniuni ministeriale care urmează să aibă loc, joi, la Paris, la care ministrul britanic pentru Brexit David Frost este invitat pentru a soluţiona disputa privind pescuitul, a anunţat luni preşedinţia franceză.
Daniel Spătaru
02 nov. 2021, 09:41
Războiul pescuitului, dintre Franţa şi Marea Britanie, se amână cu două zile. Parisul aşteaptă până joi aplicarea de sancţiuni, Londra ameninţă că va reacţiona dur

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Clément Beaune, l-a invitat pe ministrul britanic pentru Brexit ”la o discuţie aprofundată” şi ”măsurile anunţate şi pregătite de Franţa nu vor fi aplicate înainte de această reuniune” pentru a promova dialogul, a adăugat Parisul, care ameninţase cu sancţiuni încă de luni, de la miezul nopţii.

Autorităţile franceze şi-ar putea intensifica controalele frontaliere şi sanitare asupra mărfurilor provenite din Regatul Unit şi ar putea să nu permită accesul ambarcaţiunilor de pescuit britanice în porturile sale.

Parisul a acuzat Regatul Unit că nu şi-a respectat angajamentele după ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană şi a denunţat mai ales solicitarea Londrei de a renegocia protocolul nord-irlandez din cadrul Acordului de retragere. Acest protocol vizează menţinerea integrităţii pieţei unice europene.

În virtutea Acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, pescarii europeni pot continua să lucreze în unele părţi ale apelor britanice dacă au operat acolo şi înainte. Însă francezii şi britanicii au opinii divergente privind natura şi amploarea documentelor justificative care trebuie furnizate.

Anterior, Marea Britanie a dat luni un termen de 48 de ore Franţei, să dea înapoi în disputa referitoare la pescuit care riscă să escaladeze într-un război comercial sau într-un conflict juridic în cadrul acordului pentru Brexit.

Conflictul apărut după Brexit în legătură cu pescuitul a culminat miercurea trecută cu confiscarea de către Franţa a unui vas britanic pentru dragatul scoicilor, Cornelis Gert Jan, în apele franceze de lângă Le Havre.

Parisul a ameninţat cu impunerea unor sancţiuni de la 2 noiembrie, care ar putea afecta comerţul din zona Canalului Mânecii. Măsurile ar putea include controale sporite la frontieră şi sanitare asupra mărfurilor din Marea Britanie şi interzicerea navelor britanice în unele porturi franceze.

Citeşte şi Situaţie explozivă în Canalul Mânecii. Pescarii francezi au blocat cu zeci de vase portul din Insula Jersey, britanicii au trimis nave militare

”Francezii au făcut ameninţări complet nerezonabile, inclusiv la adresa Channel Islands şi a industriei noastre de pescuit, şi trebuie să retragă acele ameninţări, altfel vom folosi mecanismele acordului nostru comercial cu UE pentru a lua măsuri”, a declarat ministrul britanic de Externe Liz Truss la Sky News.

”Dacă cineva se comportă nedrept într-un acord comercial, avem dreptul să luăm măsuri împotriva acestuia şi să solicităm nişte măsuri compensatorii. Şi asta vom face dacă francezii nu dau înapoi”, a spus Truss.

Întrebată în ce interval de timp ar trebui să renunţe Franţa, Truss a spus: ”Această problemă trebuie rezolvată în următoarele 48 de ore”.

Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a declarat că Marea Britanie are planuri de urgenţă ”solide” dacă Franţa va îndeplini ameninţările. ”În funcţie de dacă, sau ce decid francezii să facă, le vom pune în aplicare atunci când va trebui”, a spus el, adăugând că Marea Britanie ”va reacţiona în consecinţă” la măsurile respective.

Marea Britanie şi Franţa s-au certat de zeci de ani cu privire la accesul la zonele bogate de pescuit din jurul coastelor Canalului Mânecii. Problema pescuitului a aectat negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE nu din cauza importanţei sale economice – care este mică – ci mai degrabă a semnificaţiei sale politice. Dacă nu se rezolvă, ar putea declanşa măsurile referitoare la dispute din acordul comercial pentru Brexit cel mai devreme săptămâna aceasta.

Cea mai recentă dispută a izbucnit în septembrie, după ce Parisul a acuzat Londra că nu a alocat suficiente licenţe post-Brexit bărcilor franceze pentru a pescui în zona aflată la 6-12 mile marine de ţărmurile Marii Britanii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson au discutat duminică despre disputa referitoare la pescuit pe marginea unui summit al Grupului celor 20 de la Roma, dar nu au reuşit să reducă diferenţele.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Datoria României a explodat, investițiile în sport lipsesc cu desăvârșire. Adevăratul motiv pentru care naționala nu se mai califică la Cupa Mondială
Capital.ro
Cadastru gratuit pentru proprietarii din România. ANCPI stabilește mai multe condiții pentru înscriere: Deținătorii trebuie să se informeze din timp
Playtech.ro
Insula din România la care ajungi în mijlocul unei stațiuni celebre. Ascunde o comoară istorică
Adevarul
Atacul din largul Sulinei anunță o nouă fază a războiului. Ce spune un comandor în rezervă despre riscurile pentru România
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
Fostul căpitan de la FCSB a dat cărțile pe față: ”Am băut alcool ca să-mi suprim emoțiile”
MediaFlux
Cerere gratuită de informații privind pensia. Tot mai mulți români folosesc aplicația de la ASF
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România