Ce avere ar fi avut Bill Gates, dacă şi-ar fi păstrat acţiunile Microsoft. Ar fi depăşit nu doar cei mai bogaţi oameni din lume, ci şi PIB-ul unor ţări ca Elveţia si Arabia Saudită

Bill Gates a fondat Microsoft împreună cu Paul Allen în 1975. Compania a fost privată timp de peste un deceniu, după care a fost listată la bursă, în 1986.
Filip Stan
11 nov. 2021, 15:31
Ce avere ar fi avut Bill Gates, dacă şi-ar fi păstrat acţiunile Microsoft. Ar fi depăşit nu doar cei mai bogaţi oameni din lume, ci şi PIB-ul unor ţări ca Elveţia si Arabia Saudită

Pe măsură ce popularitatea calculatoarelor personale a crescut, Microsoft a devenit cea mai valoroasă companie din lume în 1998. La acea vreme, Bill Gates deținea acțiuni ale companiei în valoare de 2,6 miliarde de dolari.

Cu toate acestea, Bill Gates a renunțat la poziția de director general, câțiva ani mai târziu, dar a rămas în consiliul de administrație al Microsoft pentru încă două decenii, potrivit Bloomberg, citat de Aleph News.

Abia când a decis să părăsească consiliul de administrație, în 2020, și să dedice mai mult timp activităților filantropice, el a decis să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni și și-a redus participația la companie la puțin peste un procent.

Citeste si Bill Gates te învaţă în ce să investeşti după pandemie

Bill Gates ar fi avut mai mulţi bani decât Elon Musk şi Jeff Bezos la un loc

Chiar și așa, cu o astfel de participație minoră, Bill Gates este în continuare a patra cea mai bogată persoană din lume, adăugând aproximativ 6,5 miliarde de dolari la averea sa netă în ultimul an.

Bloomberg a făcut calculele pentru a vedea ce avere ar fi avut Bill Gates în 2021, dacă ar fi păstrat cele două miliarde de acțiuni pe care le deținea în 1998. Răspunsul este unul amețitor: 693 de miliarde de dolari.

Suma este cu „doar” 3 miliarde mai mică decât averea personală combinată a celor mai bogați trei oameni din lume, sau echivalentul produsului intern brut al Arabiei Saudite sau al Elveției.

Calculele Bloomberg au fost făcute în contextul în care, recent, Microsoft a depășit Apple și devenit cea mai valoroasă companie din lume.

Citeşte şi: Renunţarea la cota unică de impozitare nu este văzută cu ochi buni de mediul de afaceri: Este incorect să-i taxați pe cei care plătesc deja

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Cum l-a salvat Giovanni Becali pe un campion mondial din „ghearele” Poliției. Povești fabuloase din cazinou cu Gigi Becali, Pițurcă și miliardarul Elveției 
Capital.ro
Primăria București anunță schimbări importante pentru transportul public. Mai multe trasee vor fi modificate: Lucrările durează un an
Playtech.ro
Schimbarea din fluturașul de salariu care este ilegală fără acordul angajatului. Mulți angajați nu știu acest lucru
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?