Criza migranţilor de la graniţa Poloniei ar putea dura ani de zile. George Simion îi cere lui Iohannis convocarea urgentă a CSAT pentru a acorda ajutor ţării vecine

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a avertizat miercuri că actuala criză de la frontiera cu Belarus "ar putea dura luni sau chiar ani", precizând că migranţii au atacat din nou graniţa cu Polonia în cursul nopţii.
Filip Stan
17 nov. 2021, 18:11
Criza migranţilor de la graniţa Poloniei ar putea dura ani de zile. George Simion îi cere lui Iohannis convocarea urgentă a CSAT pentru a acorda ajutor ţării vecine

Forţele de securitate poloneze au folosit marţi gaze lacrimogene şi au desfăşurat tunuri cu apă pentru a-i respinge pe migranţii care aruncau cu pietre în încercarea de a traversa frontiera, care este în acelaşi timp şi graniţa de Est a UE.

Câteva mii de migranţi, proveniţi în special din Orientul Mijlociu, se află în continuare în tabăra de corturi de la frontiera Belarusului cu Polonia, Occidentul acuzând Minskul că a orchestrat din vară această criză, lucru dezminţit de autorităţile belaruse.

AUR îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să convoace „de urgenţă” CSAT în contextul „agresiunii asimetrice şi neconvenţionale cu care se confruntă Polonia”, ţară membră a Uniunii Europene şi aliată cu România în NATO. „Presiunea migratorie organizată în mod subversiv de forţe de la estul Uniunii Europene este o agresiune împotriva tuturor statelor membre. Dacă cuvântul solidaritate mai are vreun sens, este cazul să o dovedim şi noi ca aliat al Poloniei”, afirmă senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

Şi George Simion, copreşedinte AUR, a subliniat că „Polonia are nevoie de sprijin acum”.

„Crizele interne şi externe nu ne aşteaptă până când vom avea un guvern legitim în România. Îi cer preşedintelui Iohannis ca, între două partide de golf, să convoace CSAT. Polonia are nevoie de sprijin acum. În calitate de ţară aliată, România are datoria să intervină pe căi diplomatice şi chiar cu ajutor uman şi material explicit dacă e nevoie. Graniţa estică a Poloniei este graniţa tuturor statelor membre”, precizează deputatul.

1.000 de migranţi şi-au petrecut noaptea în adăposturi improvizate într-un depozit la graniţa dintre Polonia şi Belarus

Unii migranţi de pe partea belarusă a graniţei s-au întors la tabăra de corturi în care au stat şi până acum, în timp ce alţii au petrecut noaptea în terminalul de control de la frontieră, a precizat miercuri un purtător de cuvânt al poliţiei.

„Situaţia la frontiera dintre Polonia şi Belarus nu va fi rezolvată rapid. Trebuie să ne pregătim pentru luni sau chiar ani”, a declarat ministrul polonez al Apărării, la postul public de radio PR1.

Încercările de trecere a frontierei au continuat şi în timpul nopţii, a spus Blaszczak, conform Agerpres.

„Din păcate, nici noaptea nu este calmă. Metodele de atacare a frontiere poloneze sunt mereu aceleaşi. Mici grupuri de migranţi au încercat de asemenea să traverseze frontiera prin alte locuri”, a declarat ministrul.

Poliţia de frontieră poloneză a înregistrat marţi în total „161 de tentative de traversare ilegală” a graniţei, inclusiv „două încercări de trecere în forţă”, relevă un comunicat.

Poliţia poloneză a precizat miercuri că nouă agenţi au fost răniţi marţi în ciocniri, alături de un agent de frontieră şi de un soldat.

Citeşte şi: UE vrea să-şi formeze propria armată pentru a interveni fără SUA. Ce prevede planul strategic

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
Ce mănâncă zilnic Nadia Comăneci. Preparatul adorat de milioane de români la care a renunțat regina de aur a gimnasticii mondiale
Capital.ro
Prima de stabilitate în România. Cetățenii care pot primi 1.250 lei lunar. Condițiile obligatorii pentru a beneficia de bani
Playtech.ro
Turist amendat pentru apă cumpărată din magazin? Ce pot și ce nu pot impune pensiunile din România. Când sunt legale „amenzile”
Adevarul
China construiește mașina de „unică folosință”. Cât costă un astfel de vehicul
wowbiz.ro
Ea este doctorița care s-a spânzurat de geamul apartamentului. A fost găsită fără suflare, atârnând de o funie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în șant la ieșire din Codlea! Salvatorii au ajuns de urgență la fața locului
iamsport.ro
Hagi, revoluție la echipa națională! Ce plan are: a făcut deja anunțul
MediaFlux
Cuba Gooding Jr. în România alături de Codin Maticiuc! UPDATE: Actorul a ajuns la Parlament după ce a vizitat șantierul noului spital IMAGINI FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR