Rareş Bogdan a făcut anunţul! Când e programată schimbarea premierului între PNL şi PSD

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a spus că schimbarea de premier între PNL și PSD e programată pe 1 iulie. Liberalul a explicat că încă se negociază portofoliile ministerelor, iar cele de forță vor fi împărțite egal.
Filip Stan
19 nov. 2021, 08:12
Rareş Bogdan a făcut anunţul! Când e programată schimbarea premierului între PNL şi PSD

„Am avut o primă discuție legată de protofoliile ministerelor și de premier. Dacă în cazul premierului am venit cu opțiunea ca acesta să fie un liberal, sper ca și cei din PSD să accepte acest nume, la ministere e mai greu.

Se grupează în cele de forță, vor fi unul la PNL unul la PSD, avem ministere cheie, Justiția și Finanțele, există ministerele de investiții, cum sunt cel al Dezvoltării, există ministerele economice și cele sociale. Am căzut de acord ca membri CSAT să fie din Ministerul de Interne, cel de Externe și Ministerul Economiei.

Vom discuta fiecare minister în parte, vom discuta și cu cei de la UDMR și vom găsi soluția optimă. Nu dezvălui acum care sunt ele. Pe 1 iulie 2022 va avea loc schimbarea de preier, după modelul parlamentului European. La fel se întâmplă și în Israel, unde se schimbă permierul la 2 ani”, a declarat Rareş Bogdan, joi seara, la Realitatea Plus.

Citeşte şi Rareş Bogdan: „Rocada premierului cu PSD este EXCLUSĂ în momentul de faţă. PNL nu a votat aşa ceva”

Negocierile politice între PSD, PNL și UDMR au intrat în linie dreaptă. Liderii celor trei formaţiuni s-au înţeles cu privire la majoritatea funcţiilor, inclusiv la cea de premier. Totuşi, există și ministere în privința cărora nu au reuşit să ajungă la un acord.

Guvernul Ciucă va fi votat săptămâna viitoare, joi, 25 noiembrie, susțin surse politice.

PSD pare să accepte faptul că sistemul rotativ va începe cu PNL şi cu Nicolae Ciucă premier. Acesta ar urma să ocupe această funcţie până în mai 2023.

Liderii celor trei partide nu s-au înţeles, însă, asupra Ministerului Finanțelor și celui al Transporturilor, potrivit surselor politice consultate de site-ul stiripesurse.ro. Florin Cîțu nu este de acord cu cedarea Ministerului Finanțelor, deși, iniţial, a existat ideea ca partidul care are premierul să renunţe la Ministerul Finanțelor.

PSD îşi doreşte, de asemenea, și Ministerul Transporturilor, însă prim-vicepreședinții PNL prezenți la negocieri au solicitat PSD să cedeze acest minister, existând riscul unei adevărate revolte în PNL dacă vor fi cedate din nou Transporturile

Citeşte şi Cum arată Guvernul PSD-PNL-UDMR după ultimele negocieri. Nume-surpriză pe lista miniştrilor. SURSE

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
El este țăranul din Rucăr care a devenit dinozaur în SuperLiga! Marcel Pușcaș dezvăluie povestea emoționantă a lui Dan Nistor, fotbalistul record al primei ligi
Capital.ro
Sistemul energetic național, sub o presiune uriașă. Marius Budăi avertizează că România riscă o criză energetică gravă: Cei care au adus-o în această situație se opun soluțiilor
Playtech.ro
Cât costă un șezlong în Halkidiki în 2026. O româncă a arătat prețurile de pe plajă, iar reacțiile au împărțit turiștii: „Staţi acasă”
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Dronă pe plaja din Mamaia. Turiștii au fost scoși de urgență din apă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România