Voiculescu: „Traian Băsescu are dreptate. Judecătorii sunt vulnerabili la influenţă politică”

Senatorul Dan Voculescu susţine, într-o postare pe blogul său, că există cazuri în care magistraţii s-au lăsat influenţaţi de mediul politic, afirmaţie pe care a făcut-o şi preşedintele Traian Băsescu la ultima şedinţă a CSM, şeful statului spunând că au fost magistraţi "predispuşi la a apleca urechea la influenţă politică". Voiculescu exemplifică cu decizia judecătorească prin care a fost declarat colaborator al Securităţii.
Filip Stan
04 ian. 2013, 15:18
Voiculescu:

Domnul Băsescu are dreptate. Au fost numeroase cazuri în care deciziile magistratilor s-au dovedit vulnerabile la influenţă politică. Spre exemplu, domnul judecător Emanuel Albu, de la Înalta Curte, a decis că o comunicare comercială adresată directorului întreprinderii de comerţ exterior poate fi considerat un temei suficient pentru emiterea unui verdict de colaborare cu Securitatea (în condiţiile în  care orice alte acuzaţii au fost respinse de toate instanţele de judecată)! Întâmplător, domnul Albu a fost coleg de partid şi de guvern chiar cu domnul Băsescu. Oare, în acest caz, magistratul „a aplecat urechea la influenţă politică”? Pentru mine este destul de clar ca, măcar de data aceasta, Traian Băsescu vorbeşte în cunoştinţă de cauză„, scrie Voiculescu pe blog.

Fondatorul PC susţine că este de aşteptat ca influenţele politice să fie active şi în dosarul ICA în care este acuzat. „Sunt, se pare, şi alţi magistraţi ‘predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică” în cazuri în care, deşi nu există probe, se exercita o presiune, implicită sau explicită, pentru un verdict într-un sens dorit, de exemplu, de preşedintele numit Traian Băsescu. Mă aştept, de altfel, ca şi în dosarul ICA, în care, fără nicio probă, sunt acuzat că am exercitat influenţe „telepatice”, să se găsească şi magistraţi sensibili la eventuale dorinţe ale domnului presedinte numit„, afirmă Voiculescu.

El se arată sceptic asupra faptului că în 2013 influenţele politice asupra justiţiei vor înceta. „Consider că independenţa integrală a justiţiei faţă de politică, faţă de orice formă de tensiune sau presiune exterioara şi, nu în ultimul rând, faţă de preşedintele numit Traian Băsescu, reprezintă o prioritate absolută pentru România„, mai scrie Dan Voiculescu.

Traian Băsescu a precizat, vineri, la şedinţa CSM, că judecătorii şi procurorii care ascultă comenzile politice o fac fie din cauză că sunt corupţie, fie din motive structurale. Conform şefului statului, magistraţii care nu sunt independenţi poartă întreaga responsabilitate.

„Având acces şi în zona politică şi în justiţie vă pot spune că nu e uşor să ţii justiţia ferită de influenţa politică. Tu însuţi plăteşti uneori atitudinea de a nu lăsa oamenii politici să interfereze justiţiei sau să uşureze viaţa avocaţilor sau a unor politicieni mai mult sau mai puţin certaţi cu legea. Nu suntem încă la stadiul la care să spunem că independenţa justiţiei e un bun câştigat de România, dar România nu are nicio şansă să meargă înainte, să fie o ţară în care cetăţenii sunt mulţumiţi dacă justiţia nu va fi una neinfluenţată politic, o justiţie care să aibă stăpâni doar legea şi Constituţia, iar fiecare magistrat să fie convins că este independent”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a făcut trimitere şi la activitatea judecătorilor şi procurorilor.

„Nu am întâlnit încă situaţia în care un magistrat care şi-a manifestat independenţa să suporte consecinţe pentru că nu se mai poate în ziua de azi. În schimb am văzut magistraţi care au fost predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică”, a spus Băsescu, afirmând că un magistrat ar trebui să respingă în mod direct orice influenţă politică:

„Magistraţii trebuie să spună: Nu, nene politicianule, nu mă interesezează ce spui. Singurul meu criteriu e legea. Dacă nu e independent, e numai din cauza voinţei lui. Astăzi judecătorii şi procurorii nu sunt independenţi numai dacă nu vor ei, iar motivele sunt corupţia sau motive structurale”, a adăugat Traian Băsescu.

Băsescu a mai spus, la şedinţa CSM, că raportul MCV pe care Comisia Europeană îl va prezenta la sfârşitul lunii ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru situaţiile în care a fost „abuziv” privind permiterea cercetării penale a unor parlamentari.

„Părerea mea este că raportul MCV de la sfârşitul lui ianuarie va sancţiona Parlamentul pentru asta. Pentru că aici pare a fi vulnerabilitatea noastră, în înţelegerea funcţionării justiţiei şi pentru oamenii politici”, a afirmat preşedintele Băsescu.

Subiectul a fost ridicat de membrii CSM, care au remarcat faptul că Parlamentul a obstrucţionat anchetarea penală de către procurori a unor membri ai Legislativului.

„Nu avem niciun conflict din acest punct de vedere. Şi eu consider că Parlamentul a fost în câteva situaţii abuziv”, a spus preşedintele. El a adăugat că parlamentarii nu trebuie să oprească ancheta procurorilor şi trimiterea în judecată, unde cei vizaţi au şi şansa de a-şi dovedi nevinovăţia.

Traian Băsescu a făcut această declaraţie după ce judecătorul Horaţius Dumbravă, fost preşedinte al CSM, i-a sesizat şefului statului că există o problemă în ce priveşte parlamentarii faţă de care Parlamentul nu dă aviz pentru percheziţie, arestare, cercetare.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Marian Golea prezintă zodiacul chinezesc iulie 2025. Ce zodii au karma grea în plină vară
Capital.ro
Permisul auto va fi înlocuit. UE a dat ordin României. Șoferii vor circula cu un nou tip de document
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Cum să îți răcorești locuința în zilele toride, fără aer condiționat. Trucul ingenios fără niciun cost
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane