Tanczos Barna, ministrul Mediului: „Centralele de apartament vor fi interzise din luna ianuarie în blocurile noi”

Ministrul Mediului Tanczos Barna a declarat vineri că din luna ianuarie sau, cel târziu, februarie centralele individuale de apartament vor fi interzise în blocurile noi, măsura urmând să nu se aplice şi proprietarilor care deja le au instalate.
Filip Stan
17 dec. 2021, 16:25
Tanczos Barna, ministrul Mediului:

Tanczos Barna a explicat că soluţia va viza doar blocurile noi, pentru că acolo unde cetăţenii nu au avut alte soluţii nu se poate interveni retroactiv.

„La cele actuale nu există o alternativă, pentru că acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, cetățeanul nu are altă soluție decât centrală individuală de apartament.

Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi.  Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte.”, a spus Tanczos Barna la Digi 24.

Ministrul Barna a explicat şi ce se întâmplă cu cei care au deja montate centrale proprii de apartament atunci când ies din garanție

„Da, cu siguranță. Nu se pune problema în apartamentele existente unde nu este alternativă pentru centrală individuală. Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și e varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii.”, a mai spus Tanczos Barna.

Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor. Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.

„În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normaltiv în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu.

Există deja practică în România. Brașov trimite toți dezvoltatorii imobiliari prima dată să negocieze cu cei la cei de la serviciul de termoficare. Ei sunt cei care stabilesc dacă se poate sau nu ajunge în zona respectivă sau nu este eficient. Abia apoi se poate veni cu alte soluții de încălzire a blocurilor noi”, a conchis ministrul Mediului.

Citeşte şi: Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost reactualizată. Spania, Italia, Suedia au intrat în zona roșie

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Ce lovitură pentru titularul naționalei! E la un pas de transferul carierei chiar înainte de barajul Turcia – România. Exclusiv
Capital.ro
Se modifică valabilitatea permisului auto. Vin reguli noi în România pentru șoferii pensionari peste 70 de ani
Playtech.ro
Cum să faci o radiere auto în 2026 și ce taxe trebuie plătite. Cât durează procedura
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Drama fostului conducător din Liga 1: ”Atunci am crezut că am AVC. Copilul era lângă mine”
MediaFlux
Alertă nucleară! S-a aflat ce viza racheta iraniană trasă asupra Turciei
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj