Papa Francisc, în predica de la slujba de Crăciun: „Credincioşii să redescopere micile lucruri ale vieţii”

Papa Francisc i-a îndemnat pe credincioşi să ”iubească micimea”, într-o nouă pledoarie în favoarea smereniei, în slujba din noaptea de Crăciun, în Bazilica Sfântul Petru, relatează AFP.
Alina Costache
25 dec. 2021, 12:40
Papa Francisc, în predica de la slujba de Crăciun:

Aproximativ 2000 de persoane, potrivit sălii de presă a Vaticanului, au asistat la această slujbă, purtând mască de protecţie şi aşezate la distanţă unele de altele.

Ambasadori şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine au asistat la slujbă, oficiată în mai multe limbi, în prezenţa a peste 200 de preoţi, episcopi şi cardinali, care au purtat de asemenea mască de protecţie.

Câteva zeci de persoane care nu au obţinut bilet de intrare la slujbă au urmărit slujba de afară, în Piaţa Sfântul Petru, pe ecrane uriaşe.

În predica sa, Suveranul Pontif argentinian în vârstă de 85 de ani, a pledat în favoarea umilinţei, i-a îndemnat pe credincioşi ”să iubească micimea” şi ”să redescopere lucrurile mici ale vieţii” şi a insistat asupra inversării ierarhiilor, scrie news.ro.

Jorge Mario Bergoglio, un neobosit apărător al celor mai vulnerabili, a îndemnat Biserica să fie ”săracă şi fraternă” şi a avertizat împotriva ”indiferenţei” faţă de sărăcie.

”Isus, la naşterea sa, este înconjurat de cei mici, săraci (…), aproape de cei uitaţi, aflaţi la periferie, acolo unde demnitatea umană este pusă la încercare”, a subliniat el.

”Să lăsăm în urma noastră regretele acestei grandori pe care nu oavem. Să renunţăm la plângeri şi la feţe triste, la aviditatea care ne lasă nesatisfăcuţi”, a lansat Francisc sub baldachinul desenat de Bernin.

”Dumnezeu pleacă în căutarea păstorilor, a celor nevăzuţi. Noi căutăm vizibilitatea. Isus se naşte pentru a servi, iar noi ne petrecem vremea alergând după succes. Dumnezeu nu caută forţa şi puterea. El cere tandreţe şi micime interioară”, a spus el.

Papa a îndemnat, de asemenea, ”să se dea o demnitate muncii omului, pentru că omul este stăpânul şi nu sclavul muncii”.

”Să nu se mai moară la muncă! Să ne angajăm la acest lucru!”, a lansat el.

Aceasta a fost a doua slujbă consecutivă de Crăciun în timpul pandemiei covid-19.

În 2020, doar 200 de persoane – în principal angajaţi ai micului stat Vatican – au putut să asiste la slujbă, din cauza restricţiilor sanitare.

Papa a îndemnat joi Curia romană, în tradiţionalele sale urări de Crăciun, să dea dovadă de ”umilinţă” şi de ”sobrietate” şi să fugă de ”mundan” şi de ”orgoliu”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Povestea fabuloasă a lui Tim Payne. Cel mai necunoscut fotbalist de la Cupa Mondială a ajuns viral: cum a adunat 5,5 milioane de urmăritori în câteva zile
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bacșișul plătit cu cardul la restaurante sau baruri. Explicația care îi face pe unii ospătari să prefere cash-ul
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Alimente mai ieftine în magazine. Decizia a fost luată în Parlament
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți