Papa Francisc, în discursul de Anul Nou: „Violenţa împotriva femeilor este o insultă adusă lui Dumnezeu”

Papa Francisc s-a folosit sâmbătă de mesajul său de Anul Nou pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a cere stoparea violenţelor comise asupra femeilor, considerând că astfel de fapte "îl insultă pe Dumnezeu".
Filip Stan
01 ian. 2022, 19:14
Papa Francisc, în discursul de Anul Nou:

Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a oficiat liturghia de Anul Nou în Bazilica Sfântul Petru în ziua în care Biserica Catolică marchează atât solemnitatea Fecioarei Maria Născătoare de Dumnezeu, cât şi Ziua Mondială a Păcii, o sărbătoare pe care Vaticanul a instituit-o în anul 1967.

Papa Francisc a părut într-o formă fizică destul de bună sâmbătă, după inexplicabilul incident din seara de Revelion, când a participat la slujba de seară, dar a renunţat în ultimul moment să o mai oficieze, aşa cum fusese anunţat.

La începutul liturghiei de sâmbătă, liderul de la Vatican a străbătut întreaga lungime a culoarului central al Bazilicii Sfântul Petru, spre deosebire de seara de vineri, când a pătruns în biserică printr-o intrare laterală din proximitatea altarului şi a privit slujba dintr-o zonă laterală.

Papa Francisc suferă de sciatică, o afecţiune care îi provoacă dureri la nivelul membrelor inferioare, iar unele recidive ale bolii îl împiedică să rămână pentru mult timp în picioare.

Suveranul pontif şi-a construit predica de Anul Nou în jurul temelor asociate femeilor şi maternităţii – spunând că femeile sunt cele care „ţin împreună firele vieţii” – şi a făcut din această cuvântare unul dintre cele mai puternice apeluri ale sale prin care a cerut stoparea violenţelor comise asupra lor.

„Întrucât mamele sunt cele care dăruiesc viaţă şi femeile păstrează lumea funcţională, ar trebui să depunem cu toţii eforturi mai mari pentru a promova mamele şi pentru a le proteja pe femei”, a declarat papa Francisc.

Citeşte şi: Veste – șoc în România în prima zi a Anului Nou! Un cunoscut jurnalist și om de televiziune a murit la doar 55 de ani

„Cât de multă violenţă este îndreptată împotriva femeilor! Ajunge! A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu, care de la o femeie a preluat umanitatea noastră – nu de la un arhanghel, nu în mod direct, ci de la o femeie”, a adăugat suveranul pontif, referindu-se la Fecioara Maria.

În timpul unei emisiunii de luna trecută a televiziunii italiene, papa Francisc i-a spus unei femei care a fost bătută de fostul ei soţ că bărbaţii care comit acte de violenţă asupra femeilor se angajează în fapte care sunt „aproape satanice”, conform Agerpres.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în urmă cu aproape doi ani, papa Francisc a vorbit de mai multe ori în public împotriva violenţei domestice, un flagel care s-a intensificat în mai multe ţări după ce perioadele de lockdown au făcut ca unele dintre femei să rămână captive alături de agresorii lor.

Participarea credincioşilor la liturghia de Anul Nou a fost mai redusă în comparaţie cu anii trecuţi din cauza pandemiei de COVID-19. Italia, ţara în centrul căreia se află Vaticanul, a raportat vineri un număr record de 144.243 de infectări confirmate în 24 de ore şi a impus recent noi restricţii, precum obligativitatea de a purta măşti sanitare în aer liber.

În mesajul său publicat în decembrie pentru a anticipa Ziua Mondială a Păcii, papa Francisc a îndemnat ţările lumii să redirecţioneze banii alocaţi înarmării şi să îi investească în educaţie, deplângând totodată creşterea costurilor militare în defavoarea cheltuielilor destinate serviciilor sociale.

Mesajul anual de pace al papei Francisc este trimis şefilor de state şi de organizaţii internaţionale, iar suveranul pontif oferă o copie a mesajului, semnată de el, liderilor lumii care urmează să efectueze vizite oficiale la Vatican pe parcursul anului în curs.

Citeşte şi: Tragedie în noaptea de Revelion! Un copil de 12 ani a murit din cauza artificiilor, iar un altul a fost grav rănit

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
De ce a vrut să renunțe la carieră cea mai frumoasă jucătoare de fotbal. Și-a implorat mama să o lase să ia această decizie
Capital.ro
Asociația de proprietari și Primăria pot intra peste tine în casă. Reguli la bloc care trec peste dreptul de proprietate
Playtech.ro
Carnea mai sănătoasă care înlocuiește mielul pe masa de Paște. Tot mai mulți români o aleg
Adevarul
Viktor Orbán se îndreaptă spre înfrângere. Săptămâna care a zguduit politica din Ungaria: corupție, spionaj și banii rușilor
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă și copilul ei de un an au fost găsiți fără suflare într-un lac. Cum au arătat ultimele clipe din viața lor
iamsport.ro
Nu Hagi! Un membru al Generației de Aur, numit cel mai mare jucător din lume de fostul său coleg: ”Într-un top mondial al fotbaliștilor, îl puneam pe primul loc!”
MediaFlux
Pensionarii care pierd 2.800 de lei dacă nu depun un document până marți, 31 martie la CNPP
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj