A 13-a pensie, aşteptată de 2,5 milioane de pensionari în ianuarie. Anunţ oficial!

Anul 2022 aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii, însă toate facturile şi preţurile au sărit în aer începând cu 1 ianuarie 2022.
Filip Stan
04 ian. 2022, 20:45
A 13-a pensie, aşteptată de 2,5 milioane de pensionari în ianuarie. Anunţ oficial!

Un pensionar din doi primeşte un fel de „a 13-a pensie” în luna ianuarie. Măsura se aplică pensionarilor cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei.  „Măsura este prevăzută în programul de guvernare 2021-2024 şi este menită să vină în sprijinul acestei categorii de persoane vulnerabile, în perioada de iarnă, ca sprijin excepţional”, spun reprezentanţii Ministerului Muncii.

EXCLUSIV Ministrul Muncii anunţă cele mai importante decizii pentru 2022. Ce se întâmplă cu pensiile în ianuarie
Astfel, un pensionar cu o pensie mai mică de 1.000 de lei va primi 1.200 de lei, iar un pensionar cu o pensie de 1.600 de lei va primi suplimentar 600 de lei, în aşa fel încât venitul din luna ianuarie să ajungă la 2.200 de lei. Din totalul celor 2,45 de milioane de pensionari care vor primi un fel de ”a 13-a pensie” în luna ianuarie a acestui an, aproximativ 2 milioane au pensii mai mici de 1.200 de lei pe lună.

Marius Budăi a anunțat luni cum se va aplica sprijinul promis de Guvern pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei, în luna ianuarie. „Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a spus ministrul Muncii.

Marius Budăi: Poşta Română va face eforturi să vireze pensiile până pe 15 ianuarie 2022
„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. Nu va exista în luna ianuarie nicio persoană care să încaseze ca venituri – cumulat pensie plus sprijin – mai puțin de 2.200 de lei. Cei cu pensie de 1.000 de lei vor încasa 1.200 de lei, astfel încât cu pensia să aibă 2.200 de lei”, a adăugat ministrul. „2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei”, a mai precizat Budăi.

Efortul bugetar necesar acestei decizii este de circa 2,5 miliarde de lei, dintr-un buget total al pensiilor de 106 miliarde de lei în 2022, potrivit datelor Ministerului Muncii. Cheltuiala cu sprijinul acordat pensionarilor în această lună echivalează cu un procent de 28% din bugetul lunar de pensii.

Când ajung pensiile majorate şi ajutorul pentru scumpiri

Plata pensiilor întârzie cu două zile luna aceasta. Valentin Ştefan, șeful Poștei Române, a explicat de ce şi a anunţat când vor ajunge pensiile majorate şi ajutorul pentru scumpiri.

Plata pensiilor întârzie cu două zile luna aceasta. În mod normal pensiile erau plătite cu data de 4 a fiecărei luni, dar banii pentru drepturile sociale au fost virați cu întârziere.

Directorul Poștei dă asigurări că banii vor ajunge la pensionari în cel mai scurt timp. Ne încadrăm în graficul normal de distribuire a pensiilor.

Începând de ieri au început să intre banii în conturile Poștei, bani veniți de la Casele Județene de Pensii. Avem suficienți bani acum încât să putem să începem distribuirea pensiilor.

Noi sperăm că cel târziu pe data de 6 să începem distribuirea pensiilor dacă nu chiar de mâine.Sperăm ca până pe data de 15 să le reușim să ducem toate pensiile.

Acum cu o paranteză că tot timpul există un număr de pensii care nu vor fi distribuite la timp din diferite motive dar este un lucru normal.

Oricum sper să ajungem undeva spre 99% „, a spus șeful Poștei Române, Valentin Ştefan la Antena 3.

CNAS: Plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare 90% pentru medicamente nu este influenţat de ajutorul financiar acordat în ianuarie

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare 90% pentru medicamente nu este influenţat de ajutorul financiar acordat în ianuarie, întrucât acesta nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială.

Potrivit CNAS, din 1 ianuarie, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate şi gratuite aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008, a căror valoare la nivelul preţului de referinţă/prescripţie este de până la 330 lei/lună. Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii. Această decizie face obiectul Hotărârii de Guvern nr.1289/2021, aprobată în 28 decembrie 2021, în scopul creşterii accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici.

„Creşterea plafonului de la 1.299 lei la 1.429 lei/lună inclusiv ţine cont de majorarea cu 10% a valorii punctului de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2022, precum şi de prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 127/2019, cu modificările ulterioare, astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”, adaugă sursa citată.

Totodată, prin OUG nr. 132/2021 s-a reglementat acordarea, în luna ianuarie a acestui an, a unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.000 lei (art. 1), respectiv au valori cuprinse între 1.001 – 1.600 lei inclusiv (art. 2).

 

„Ajutorul financiar acordat pensionarilor în luna ianuarie 2022, potrivit OUG nr. 132/2021, nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizaţie socială, acesta suportându-se de la bugetul de stat, astfel că nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de 1.429 lei/lună inclusiv până la care pot fi eliberate prescripţii medicale în cadrul Programului social al guvernului de compensare cu 90%”, a precizat CNAS.

Instituţia a cerut caselor de asigurări din subordine să informeze toţi furnizorii cu care se află în contract şi care eliberează prescripţii medicale în conformitate cu prevederile Contractului-cadru (HG nr.186/2021) despre modul de aplicare a prevederilor legale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT