A câştigat un concurs de pescuit după ce a folosit un PEŞTE FURAT dintr-un acvariu

Un englez a câştigat un concurs de pescut după ce a furat un peşte dintr-un acvariu şi a spus că l-a prins în timpul concursului. El a primit marele premiul de 800 de lire, pe care a trebuit să îl înapoieze după ce a adevărul a fost descoperit de unul dintre concurenţi.
Alina Costache
11 ian. 2013, 11:03
A câştigat un concurs de pescuit după ce a folosit un PEŞTE FURAT dintr-un acvariu

Aceasta este probabil una dintre cele mai inedite poveşti pescăreşti, bazată pe o minciună grosolană şi un furt incredibil. Incidentul a avut loc în Anglia, în oraşul St Sampson.

Matthew Clark, în vârstă de 29 de ani a luat marele premiu, în valoare de 800 de lire, după ce a spus că a prins un peşte de aproape şase kilograme, în timp ce locul doi capturase unul de doar patru kilograme şi jumătate. Pescarul, mândru de captura lui, s-a şi fotografiat cu peştele la sfârşitul competiţiei.

Şarada ar fi continuat la nesfârşit, şi nimeni nu şi-ar fi dat seama, dacă un alt pescar nu ar fi recunoscut peştele după ce făcuse o excursie la acvariul din Guernsey, un oraş vecin locului unde a avut loc incidentul. El a realizat că este acelaşi peşte după un semn distinctiv pe care îl avea pe cap. El a chemat poliţia să investigheze cazul.

După finalizarea cercetărilor, investigatorii au descoperit că Matthew Clark datora directorului acvariului de unde a furat peştele suma de 1.500 de lire. El a creat un plan malefic prin care urma să restituie animalul atunci când se va duce să îi înapoieze o parte din suma datorată.

Incidentul a avut loc în cursul lunii iulie a anului trecut. Inculpatul s-a folosit de o scară pentru a intra în clădirea acvariului. Potrivit Mirror, pe drumul spre locul unde s-a desfăşurat competiţia, a şi scăpat creatura pe jos. Într-un final acesta şi-a recunoscut ambele crime, după ce inţial a spus că a prins peştele mai devreme, într-un lac alăturat. 

Clark a primit drept pedeapsă 100 de ore de muncă în folosul comunităţii. El a fost lăsat în libertate după ce a semnat un jurământ de bună credinţă pentru doi ani, şi acum riscă închisoare pentru orice încălcare a legii.

De asemenea, bărbatul a fost obligat să restituie suma de bani şi trofeul, care s-au acordat celui ce l-a dat de gol. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, critici pentru Bergodi și Pancu după show-ul din U Cluj – Rapid: „Mă așteptam la altceva”
Capital.ro
Ajutor pentru încălzirea locuinței în iarna 2026–2027. Anunț oficial ANPIS. Cine primește bani de la stat și ce venituri trebuie să aibă
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Horoscop 13 octombrie 2026. Marți 13 le dă peste cap superstițiile! Cine are o zi excelentă și cine trebuie să fie atent la fiecare pas
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT