Bani pentru şomeri. Se dau 25.000 de euro de la stat. Ce categorie de şomeri va beneficia de acest ajutor

Veşti bune pentru şomeri! Bugetul alocat programului de sprijin al tinerilor șomeri fără studii și fără experiență profesională, cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, care locuiesc la periferie, s-a dublat, ajungând, în prezent, la 25.000 de euro. Cu această sumă, tinerii fără loc de muncă îşi vor putea deschide propria afacere.
Oana Anghel
13 ian. 2022, 08:34
Bani pentru şomeri. Se dau 25.000 de euro de la stat. Ce categorie de şomeri va beneficia de acest ajutor

Bani pentru şomeri. Ordinul MIPE nr. 10/2022, publicat recent în Monitorul Oficial, stabilește că bugetul alocat acestei scheme de ajutor este de 46,4 milioane euro, mai mult decât dublul prevăzut în Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1.200/2020, prin care a fost oficializată această schemă, respectiv de 20 milioane de euro.

Schema se aplică începând cu data de 10 ianuarie 2022 până la finalul acestui an, dar tinerii nu vor primi banii în mână, ci vor intra în posesia lor prin intermediul unor terţi şi abia în 2023, potrivit avocat.net

În prima etapă, terții vor trebui să depună proiecte la stat pentru a obține finanțare. În a doua etapă, tinerii pot ajunge la suma de 25.000 de euro pentru noua afacere. În acest proiect sunt introduse ONG-urile, sindicate sau mai multe întreprinderi.

Bani pentru şomeri. Ce condiţii trebuie să îndeplinească cei care aplică pentru această schemă

Tinerii trebuie să dovedească că sunt șomeri, că au vârsta între 16 și 29 de ani, că locuiesc în zonele rurale sau că aparțin minorității rome. Aceștia vor prezenta un plan de afaceri și vor semna cu acești terți pentru a beneficia de o anumită sumă.

Citeste si PENSII 2022. Se schimbă totul, sunt vizaţi 5 milioane de pensionari

O altă regulă pe care tinerii trebuie să o bifeze este faptul că afacerea va trebui desfăşurată în mediul rural, iar sediul să fie în zona respectivă pentru o perioadă de minimum 6 luni. Aceștia trebuie să aibă reședința în localitatea în care vor deschide compania.

Banii vor ajunge la beneficiari în două tranşe

Tinerii şomeri vor intra în posesia banilor în două etape:

– tranșa inițială de maximum 75% din valoarea ajutorului de minimis, așa cum a fost aprobat pe baza planului de afaceri și prevăzut în contractul de subvenție încheiat;

– tranșa finala egală cu diferența până la valoarea totală, după ce beneficiarul ajutorului face dovada că a ocupat locul/locurile de muncă asumat(e) prin planul de afaceri.

Totodată, tinerilor le vor fi asigurate cursuri de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare sau specializare sau cursuri de formare profesională.

Citeste si Ce trebuie să faci dacă ai primit o factură prea mare la energie. Ministrul Virgil Popescu explică paşii pe care trebuie să-i urmezi

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Șocant! Soția fostului jucător al lui Dinamo, tăiată cu briceagul azi noapte în București! Femeia, urcată în ambulanță sub privirile Poliției. Exclusiv
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Elena Udrea, despre situaţia turismului de pe litoralul românesc. Greşeala care a dus la declin: „Un dezastru”
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
A dat lovitura cu un produs iubit de români. Afacerea în care își investește banii câștigați din fotbal
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?