Polonia vrea cu disperare să împiedice divorţurile. Guvernul a anunţat schimbarea legii, astfel încât cuplurile să se despartă cât mai greu

Ministrul polonez al justiţiei, Zbigniew Ziobro, a anunţat marţi revizuirea legii ce reglementează divorţurile prin modificări ce vor îngreuna acest proces, mai ales în cazul soţilor care au copii minori.
Daniel Spătaru
18 ian. 2022, 16:47
Polonia vrea cu disperare să împiedice divorţurile. Guvernul a anunţat schimbarea legii, astfel încât cuplurile să se despartă cât mai greu

În declaraţii acordate unui săptămânal polonez, ministrul a declarat că această reformă în ceea ce priveşte divorţurile are drept scop ajutarea familiilor cu copii şi protejarea copiilor, precum şi prevenirea litigiilor care adesea durează ani la rând pentru stabilirea ajutorului economic la care este obligat un părinte după divorţ.

Conform propunerii guvernului polonez, înaintea aprobării unei cereri de divorţ înaintate de un cuplu cu copii minori, judecătorul le va propune celor doi soţi reuniuni de mediere timp de câteva luni pentru a vedea dacă pot totuşi să renunţe la divorţ şi, dacă consideră întemeiat, le poate respinge cererea de divorţ.

Viceministrul polonez al justiţiei Marcin Romanowski a declarat marţi la postul de radio public polonez că aproximativ 10% dintre cuplurile care cer divorţul renunţă la acest demers în timpul desfăşurării procesului, ”procent care sperăm că va creşte la 50% cu ajutorul reuniunilor de mediere”.

Citeşte şi Ţara în care infidelitatea nu este motiv de divorţ. Singura situaţie în care „încornoraţii” pot solicita separarea legală de partenerul de viaţă

Pe de altă parte, Ministerul Justiţiei polonez intenţionează să simplifice formalităţile pentru acordarea pensiei alimentare. Conform proiectului, va fi necesar doar certificatul de naştere al copilului şi completarea unui formular pe internet astfel încât în cel mult două săptămâni după divorţ părintele să înceapă plata pensiei.

”Obligaţia statului este să consolideze legăturile care unesc familiile, mai ales instituţia căsătoriei şi cu atât mai mult în cazul celor care au copii”, a explicat în noiembrie 2020 ministrul polonez al justiţiei.

Acesta a precizat marţi că reforma preconizată se află acum în stadiul consultărilor interministeriale, iar noua lege ce reglementează divorţurile ar putea intra în vigoare la începutul anului 2023.

În anul 2020 circa 51.000 de cupluri au divorţat în Polonia, cu 22% mai puţine faţă de anul anterior.

Citeşte şi China este îngrijorată, are cea mai scăzută rată a natalităţii din ultimii 33 de ani. Numărul naşterilor se apropie periculos de mult de cel al morţilor

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Locul neașteptat de unde a văzut Gigi Becali meciul Auda – FCSB 4-1: „M-am uitat cu un părinte!”
Capital.ro
Cât trebuie să câștige un român pentru o casă de 1 milion de euro. Diferența uriașă față de Europa
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Horoscop 31 iulie 2026. Vinerea neagră a zodiacului! Ghinion, tensiuni și probleme pentru mai mulți nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România