Percheziţii la persoane care au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului. Soţia unui jucător de la Steaua, printre cei vizitaţi de mascaţi

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, efectuează, joi dimineaţă, 53 de percheziţii domiciliare la persoane suspectate că au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului folosind documente false, prejudiciul în acest caz fiind de peste 5,5 milioane lei.
Filip Stan
20 ian. 2022, 09:26
Percheziţii la persoane care au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului. Soţia unui jucător de la Steaua, printre cei vizitaţi de mascaţi

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, activităţile se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals. Din materialul probator administrat până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2020, 66 de persoane fizice ar fi indus în eroare reprezentanţii Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti şi ar fi beneficiat, în mod ilegal, de indemnizaţii pentru creşterea copilului, solicitate în baza OUG nr.111/2010, prin depunerea la dosarele de acordare a unor documente de angajare false, care atestă în mod fictiv locul de muncă, perioada prestată, funcţia şi remuneraţia primită.

În baza acestor documente, beneficiarii ar fi primit indemnizaţii cuprinse între 2.000 şi 8.000 de lei/lună, prejudiciind bugetul Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti cu peste 5.550.000 de lei, scrie Agerpres.

La sediul IGPR vor fi conduse 48 de persoane, în vederea efectuării activităţilor de urmărire penală şi dispunerii de măsuri corespunzătoare.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, citate de Stiripesurse.ro, vizată în dosar e și soția jucătorului Florin Răsdan de Steaua.

De asemenea, mai spun sursele citate, o manichiuristă sau o dansatoare la bară din clubul  PRINCESS au ajuns, din documente intocmite in fals – manageri sau directori de societăți comerciale – in fapt, dar nu au lucrat niciodata.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: „Greva de la STB este ILEGALĂ. Afectează viaţa a sute de mii de bucureşteni”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România