Marian Vanghelie, șeful Grupului Infracțional Organizat în dosarul privind fraudarea Economat Sector 5. Ce acuzaţii îi aduce DNA

Anchetatorii de la DNA îl acuză pe fostul edil Marian Vanghelie că ar fi șeful Grupului Infracțional Organizat în noul dosar de corupție privind fraudarea Economat Sector 5. Procurorii DNA au prezentat în referatul cu propunerea arestare rolul și modul în care acest organiza demersurile pretins ilicite față de membrii grupului și ierarhia celor care au ajutat la prejudicierea Economat Sector 5.
Alina Costache
20 ian. 2022, 13:14
Marian Vanghelie, șeful Grupului Infracțional Organizat în dosarul privind fraudarea Economat Sector 5. Ce acuzaţii îi aduce DNA

Procurorii DNA susţin că Marian Vanghelie era șeful Grupului Infracțional Organizat în dosar de corupție privind fraudarea Economat Sector 5.

„Grupul infracțional organizat coordonat de inculpatul Vanghelie Marian Daniel a acționat în perioada decembrie 2018 – decembrie 2020, în scopul obținerii de foloase necuvenite de către firmele administrate în fapt de acesta, prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Astfel, a rezultat că grupul infracțional organizat constituit în luna decembrie 2018 de inculpatul Vanghelie Marian Daniel împreună cu inculpatul Petre Marian Leonard și inculpatul ( ), la care în cursul lunii august 2019 a aderat ( ) și care a fost sprijinit ocazional începând cu luna noiembrie 2019 de inculpații ( ), ( ), ( ), ( ) și ( ), a acționat în perioada decembrie 2018 – decembrie 2020, a avut o structură bine determinată și a funcționat pe două paliere, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de importanța rolului pe care fiecare membru îl avea în desfășurarea activității infracționale, și anume:

La vârful ierarhiei, s-au aflat inculpatul Vanghelie Marian Daniel – liderul și coordonatorul grupului infracțional organizat, urmat de inculpatul Petre Marian Leonard – directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și inculpatul ( ) – administrator de drept al S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L..

Citeşte şi: DNA a extins urmărirea penală şi a dispus sechestru pe bunurile a cinci firme în noul dosar penal care îl vizează pe Marian Vanghelie

Astfel, în contextul în care inculpatul Vanghelie Marian Daniel avea o influență foarte mare asupra inculpatului Petre Marian Leonard – director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L. și în același timp administra în fapt S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L., a urmărit și a creat un mecanism prin care, sub aparența unor operațiuni comerciale legale, aceasta să intre în posesia unor sume foarte mari de bani rezultate din achiziția de produse supraevaluate de către S.C. Economat sector 5 S.R.L.. Ulterior, așa cum se va prezenta mai jos, inculpatul Vanghelie Marian Daniel a urmărit și a și reușit ca S.C. ( ) Management S.R.L. să devină alături de S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L., un „colector” important de sume foarte mari de bani rezultate din achizițiile directe/indirecte de produse supraevaluate efectuate de S.C. Economat sector 5 S.R.L. – societate cu capital integral de stat, de la această societate.

În aceste condiții, inculpatul Vanghelie Marian Daniel a fost cel care a coordonat și gândit mai multe lanțuri comerciale prin care să ascundă relația dintre S.C. Economat sector 5 SR.L. pe de o parte și S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L. și S.C. ( ) Management S.R.L., pe de altă parte, sens în care în fiecare circuit în parte au fost introduse una sau mai multe firme agreate.

Citeşte şi: Marian Vanghelie şi apetitul pentru ceasuri de lux, scos în evidenţă de noua anchetă DNA în care este vizat fostul primar

Așa cum se va prezenta în continuare, inculpatul Vanghelie Marian Daniel cunoștea până la nivel de detaliu, ce sume de bani urmau a fi încasate atât de către firmele administrate în fapt de el, dar și foloasele necuvenite ce urmau să revină firmelor implicate în aceste circuite.

La scurt timp după constituirea grupului infracțional organizat, s-a și realizat prima achiziție de produse la prețuri supraevaluate, de către S.C. Economat sector 5 S.R.L., furnizor indirect fiind S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L.

Astfel, în luna decembrie 2018, inculpatul Petre Marian Leonard a apelat la o persoană din anturajul său, respectiv la inculpata ( ), administrator al S.C. ( ) S.R.L., care în același timp, era în relații de prietenie și cu inculpatul ( ), pentru a furniza S.C. Economat sector 5 S.R.L. diverse categorii de produse de papetărie și curățenie, în cantități semnificative. În acest sens, a fost încheiat contractul de colaborare nr. ( )17.12.2018 dintre S.C. Economat sector 5 S.R.L. și S.C. ( ) S.R.L., societate care, în perioada 21-22 decembrie 2018, a emis către S.C. Economat sector 5 S.R.L. un număr de 9 facturi fiscale pentru vânzare de produse papetărie și curățenie în valoare totală de 11.053.922,99 lei, ce în prealabil au fost achiziționate (tot în luna decembrie 2018) la un preț mult supraevaluat de la S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L..

Astfel, în continuare, în perioada ianuarie 2019 – august 2020, S.C. Economat sector 5 S.R.L. a efectuat achiziții de produse alimentare și nealimentare la prețuri mult supraevaluate față de prețul pieței de la S.C. ( ) Managament S.R.L., S.C. ( ) S.R.L., S.C. ( ) Management S.R.L., S.C. ( ) S.R.L., S.C. ( ) & Partners S.R.L., S.C. ( ) S.R.L., S.C. ( ) S.R.L. și S.C. ( ) S.R.L..

Pe lanțul comercial dintre acești furnizori direcți de produse supraevaluate ai S.C. Economat sector 5 S.R.L. și furnizorii inițiali ai produselor în discuție, se regăsesc firmele administrate în fapt de inculpatul Vanghelie Marian Daniel, respectiv S.C. ( ) ( ) Romania S.R.L. și/sau S.C. ( ) Management S.R.L., dar

au existat și situații când pe lângă cele două companii, pe circuitul comercial au fost interpuse și firmele administrate de persoanele fizice care au sprijinit grupul infracțional organizat, respectiv S.C. ( ) S.R.L., S.C. ( ) & Partners S.R.L., S.C. ( ) S.R.L., S.C. ( ) Management S.R.L., S.C. ( ) S.R.L. și S.C. ( ) Print S.R.L..”, se arată în mega dosarul de corupție”, se arată în refectarul procurorilor DNA citat de stiripesurse.ro.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Cum își face, de fapt, cruce Gigi Becali. Detaliul pe care puțini români l-au observat la patronul FCSB
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj