Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv în dosarul instrumentat de „Portocală”

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv, joi, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA. Decizia ÎCCJ este definitivă.
Filip Stan
20 ian. 2022, 15:32
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv în dosarul instrumentat de

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a fost achitat definitiv, joi, într-un dosar de corupţie în care a fost trimis în judecată în 2016 de procurorii DNA, faptele având legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări, potrivit Agerpres.

Potrivit soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), magistraţii au respins ca nefondate apelurile DNA şi Primăriei Ploieşti faţă de decizia instanţei de fond, Curtea de Apel Ploieşti, care, în decembrie 2019, l-a achitat pe Volosevici pentru acuzaţiile de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi trafic de influenţă.

Marian Vanghelie, șeful Grupului Infracțional Organizat în dosarul privind fraudarea Economat Sector 5. Ce acuzaţii îi aduce DNA
În acelaşi dosar a fost achitată şi cealaltă inculpată, Simona Albu, la data faptei şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

În iunie 2016, Andrei Volosevici a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru abuz în serviciu şi două fapte de trafic de influenţă în legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări.

În acelaşi dosar a fost deferită justiţiei Simona Albu, la data faptei şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea unui folos necuvenit pentru altul.

Ministerul Justiţiei declanşează o nouă procedură de selecţie a 13 candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut că Volosevici, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, a iniţiat, cu încălcarea dispoziţiilor legale, proiectul de hotărâre privind asocierea municipiului Ploieşti cu SC FC Petrolul SA, proiectul constând în finanţarea şi realizarea în comun a unor acţiuni, servicii şi proiecte de interes public local şi având ca obiectiv principal funcţionarea echipei de fotbal FC Petrolul.

Totodată, Volosevici era acuzat că, la data de 3 septembrie 2009, a semnat un contract de asociere între municipiul Ploieşti şi SC FC Petrolul SA Ploieşti, în condiţiile în care, potrivit legii, o instituţie publică nu poate finanţa o activitate lucrativă desfăşurată de un agent economic cu capital privat.

Contractul în cauză a fost vizat pentru legalitate de inculpatele Maria Magdalena Mazâlu, la acea dată secretar al municipiului, şi Simona Albu, şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a primăriei.

Astfel, bugetul local al Ploieştiului ar fi fost fost prejudiciat cu suma totală de 32.577.437 lei, SC FC Petrolul SA obţinând un folos necuvenit de aceeaşi valoare.

Totodată, Andrei Volosevici era acuzat că, în vara anului 2012, a pretins unui om de afaceri (denunţător în cauză) suma de 80.000 lei, pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale la care candida pentru obţinerea unui nou mandat. În schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes trebuia să câştige un contract finanţat de primărie pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, iar ulterior denunţătorul urma să obţină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv.

„În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, în perioada martie – aprilie 2012, inculpatul Volosevici Andrei Liviu a pretins de la un alt om de afaceri (denunţător în cauză) foloase materiale necuvenite, constând în închirierea de panouri publicitare, prestarea de servicii de panotaj şi producţia de afişe electorale, în valoare totală de 21.150,12 euro, precum şi suma de 20.000 lei achitată de acesta din urmă către o firmă indicată de edil”, se mai arată în comunicat.

Potrivit DNA, aceste foloase au fost pretinse şi primite de Volosevici în schimbul intervenţiei la funcţionarii primăriei şi la consilierii locali pentru promovarea şi aprobarea unui proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de asociere încheiat între municipiul Ploieşti şi o societate comercială vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparţinând domeniului public de interes local al oraşului.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus la acel moment disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpata Maria Magdalena Mazâlu, fost secretar al municipiului Ploieşti.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT