Haos la acordarea burselor şcolare. Consiliul Naţional al Elevilor spune că fiecare școală are propriile interpretări ale noilor reguli şi că mii de elevi ar putea fi privaţi de burse

Fiecare şcoală acordă burse conform propriilor interpretări ale noilor reguli prevăzute în ordinul de ministru care a schimbat criteriile de acrodare a burselor şcolare, susține Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat de presă.  Reprezentanții elevilor cer Ministerului Educației să intervină, avertizând că în caz contrar "mii de elevi care ar putea beneficia de bursă ar putea fi privați de acest drept din cauza unor intrepretări greșite ale prevederilor legale în vigoare". 
Filip Stan
20 ian. 2022, 17:00
Haos la acordarea burselor şcolare. Consiliul Naţional al Elevilor spune că fiecare școală are propriile interpretări ale noilor reguli şi că mii de elevi ar putea fi privaţi de burse

Elevii au început de luni semestru al doilea al anului şcolar 2021 – 2022 şi nici acum nu este clar modul de acordare a burselor şcolare. Consiliul Naţional al Elevilor semnalează probleme de interpretare ale noilor prevederi legate de acordarea burselor în teritoriu și acuză că fiecare unitate de învățământ are propriile interpretări ale noului ordin.

„Începând cu data de 17 ianuarie 2022, prima zi a celui de-al doilea semestru din anul școlar 2022, au intrat în vigoare noile criterii generale de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar, aprobate prin Ordinul ministrului educației nr. 5870/2021. Pe parcursul acestei săptămâni, elevii reprezentanți din toată țara au fost sesizați de zeci de elevi, părinți și profesori cu privire la faptul că există probleme de interpretare ale noilor prevederi legale în teritoriu și, astfel, fiecare unitate de învățământ acordă burse conform propriilor interpretări asupra noului ordin”, susţin reprezentaţii CNE într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: GREVĂ în toate şcolile din România. Profesorii sunt nemulțumiți de salarii şi refuză să mai intre la ore

Reprezntanţii Consiliului Național al Elevilor susţin că au încercat în repetate rânduri să ia legătura cu reprezentanții Ministerului Educației pentru a solicita transmiterea unor clarificări cu privire la modalitatea de acordare a burselor școlare în teritoriu, însă Ministerul Educației ar evită dialogul cu reprezentanții elevilor pe această speță.

„Condamnăm cu fermitate atitudinea lipsită de interes cu care Ministerul Educației tratează subiectul acordării burselor școlare, deși reprezentanții acestei instituții trebuie să se asigure că actele normative sunt complet înțelese de persoanele responsabile de implementarea lor în teritoriu, înainte ca modificările legislative să intre în vigoare.

În acest sens, solicităm cu fermitate Ministerului Educației să transmită de urgență către inspectoratele școlare din țară și către toate unitățile de învățământ preuniversitar clarificări cu privire la modalitatea de acordare a burselor de merit și de ajutor social, în așa fel încât noile criterii să fie aplicate unitar”, susțin reprezentanții CNE.

Citeşte şi: Burse elevi 2022. Anunţul momentului făcut de ministrul Educaţiei. Cine ar putea primi bursa de 1000 de lei

Consiliul Naţional al Elevilor susţine că printre cele mai frecvente nelămuriri legate de acordarea burselor sunt:

  • clarificarea mediei în baza căreia se acordă bursa de merit în semestrul al II-lea al anului școlar, cu referință la anul școlar trecut sau la media primului semestru; explicarea sintagmei „revizuite semestrial”;
  • bursa de ajutor social oferită elevilor din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu este condiționată de venitul familiei, dar multe școli interpretează eronat această prevedere;
  • elevii care nu s-au încadrat în primul semestru al anului școlar în criteriile de acordare a bursei de ajutor social pot solicita acest tip de bursă începând cu cel de-al doilea semestru, dar, de asemenea, acest lucru nu este clar stipulat și creează confuzii.

„În cazul în care modalitatea de acordare a burselor nu va fi clarificată în timp util, vom fi cu toții martorii unui haos generat exclusiv din vina Ministerului Educației, în care mii de elevi care ar putea beneficia de bursă ar putea fi privați de acest drept din cauza unor intrepretări greșite ale prevederilor legale în vigoare”, avertizează Consiliul Naţional al Elevilor.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Scene incredibile la TV: Gabi Tamaș a reconstituit momentul în care a spart termopanul și a intrat într-un bloc din București: ”S-a băut în cantități industriale”
Capital.ro
RAR 2026. Obligație pentru șoferii care fac aceste modificări la mașină. Ce acte trebuie actualizate
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa finalistei CM 2026: ”A trișat întotdeauna, o scursură de națională, cea mai oribilă din lume!”
MediaFlux
Sumă imensă pentru uciderea lui Donald Trump. A fost publicat și locul unde ar putea fi omorât
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România