De ce este bine să te rogi la miezul nopții. În ce condiţii rugăciunea devine deosebit de puternică

Mulţi preoţi şi credincioşi sunt de părere că rugăciunile rostite în miez de noapte sunt mai puternice decât cele rostite ziua. Şi asta deoarece, conform credinței ortodoxe, Hristos a înviat la miezul nopții, moment în care a adus laude Tatălui care a înfăptuit această minune. De aceea, ar trebui să-I urmăm exemplul și să-I aducem laude Tatălui Ceresc pentru toate câte le face pentru noi.
Alina Costache
21 ian. 2022, 14:47
De ce este bine să te rogi la miezul nopții. În ce condiţii rugăciunea devine deosebit de puternică

De ce este bine să te rogi la miezul nopții. Preoţii îi îndeamnă pe credincioși să se roage noaptea, mai cu seamă între orele 00-00 şi 3.00, dacă vor să li se îndeplinească dorințele. De asemenea, este important ca atunci când te rogi, să fii orientat către răsărit.

Trebuie să ştii că nu ai ceva special de făcut pentru ca rugăciunea ta să fie mai puternică şi să ajungă la Dumnezeu. Tot ce trebuie să faci este să te rogi cu credinţă, cu sinceritate, cu inima deschisă, să îţi recunoşti păcatele, să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate câte ţi le dă, apoi să-I ceri ce ai de cerut.

De ce este bine să te rogi la miezul nopții. Metoda care te ajută să-ţi îndeplineşti cele mai arzătoare dorinţe

Se spune că o oră de rugăciune la miezul nopții valorează mai mult decât zece ore de rugăciune în timpul zilei. Iată cum trebuie să procedezi pentru ca dorinţele tale să fie auzite de Dumnezeu.

La miezul nopţii trezește-te și laudă pe Domnul Dumnezeul tău. În ceasul acesta a înviat Domnul nostru și a lăudat pe Tatăl, drept aceea și nouă ni s-a poruncit a lăuda pe Domnul la această vreme. După ce te scoli, mai întâi spune stihul acesta: „În miezul nopţii m-am sculat să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale” (Ps. 118, 61); după aceea, tăcând puţin, spune psalmul 50 întreg, până la capăt. Psalmi să citești atâţia câţi poţi citi stând în picioare. După fiecare psalm fă rugăciune de taină și metanie, mărturisind Domnului cu lacrimi păcatele tale și rugându-L să ţi le lase; iar după fiecare trei psalmi să spui: „Aliluia”.

Citeste si Cea mai puternică rugăciune a lui Arsenie Boca pentru noroc în dragoste. Cum atragi rapid dragostea în viaţa ta

Dacă sunt cu tine și alte fecioare, să cânte și ele, și una după alta săvârșiţi rugăciunea. Spre dimineaţă să citești psalmul: Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mânec, însetat-a de Tine sufletul meu (Ps. 62, 1-2), iar în zori: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul (Cântarea celor trei tineri, 34), și: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire! Lâudâmu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ţie… și celelalte” (Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 132-133).

Ce rugăciune e bine să rosteşti în miez de noapte pentru îndeplinirea dorinţelor

„Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Treime;

Milostivă să-mi fii mie Preasfântă Născătoare de Dumnezeu;

Milostivi să-mi fiţi mie cei 4 Evangheliști ai Domnului;

Milostiv să-mi fii mie Sfinte Ioane Botezătorule al Domnului;

Milostivi să-mi fiţi mie cei 12 Apostoli ai Domnului;

Milostivi să-mi fiţi mie cei 70 Apostoli ai Domnului;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi sfinţii din ceruri și toate puterile cerești;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Mucenici din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Cuvioși din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Părinţi Ierarhi din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Martiri din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Prooroci din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Pustnici din ceruri;

Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Cuvioase Femei din ceruri;

Milostive să-mi fiţi mie toate Sfintele Muceniţe Fecioare din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Arhangheli din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii Îngeri din ceruri;

Milostivi să-mi fiţi mie toţi Sfinţii zilei de astăzi;

Milostivă să-mi fii mie toată puterea cea lucrătoare a cerului;

Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al meu (numele);

Milostiv să-mi fii mie Sfinte Patron al casei (numele);

Milostiv să-mi fii mie îngerașul meu sfânt păzitor. Amin”

Citeste si Rugăciunea puternică a Părintelui Arsenie Boca pentru alinarea durerii şi izbăvirea de necazuri. A fost interzisă de comunişti

 

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ireal! Ce salariu de nabab încasează o directoare de spital dintr-un orășel din România. Depășește leafa președintelui României!
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
Playtech.ro
Locul la doar o oră şi jumătate de Bucureşti unde sunt doar 15 grade Celsius în aceste zile. Este unic în lume, turiştii străini ne invidiază
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Românii nu vor mai primi aceste telefoane. S-a dat lege!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Victorie pentru Elena Udrea! Judecătorii au luat decizia: Faptele au fost...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Altă moarte suspectă la Moscova. Vicepreședintele companiei Transneft a murit în urma unei căderi de la fereastră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane