PROGNOZA METEO 25 ianuarie. Ultima săptămână a lunii vesteşte primăvara. Temperaturile urcă la 10 grade Celsius

După câteva zile geroase, de miercuri vremea începe să se încălzească, astfel că vineri vom avea 10 grade în termometre chiar şi la Bucureşti.
Daniel Spătaru
24 ian. 2022, 15:32
PROGNOZA METEO 25 ianuarie. Ultima săptămână a lunii vesteşte primăvara. Temperaturile urcă la 10 grade Celsius

PROGNOZA METEO 25 ianuarie. Marţi, vremea va fi rece pentru această dată, geroasă dimineața în nordul, nord-estul și centrul țării și pe arii mai restrânse în rest. În prima parte a zilei, cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu excepția extremității de sud-est a teritoriului, unde se va menține noros și izolat va mai ninge slab. Începând din orele după-amiezii, nebulozitatea se va extinde treptat începând din nord și se vor semnala ninsori slabe în Maramureș, Transilvania și în Moldova, precum și în zonele de munte, local în Crișana și izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, spulberând zăpada, dar trecător și pe arii restrânse, ziua pe litoral și în extremitatea de sud-vest, iar spre sfârșitul intervalului în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 și 3 grade, iar cele minime, mult mai ridicate față de noaptea precedentă, se vor situa, în general, între -11 și -2 grade. Izolat vor fi condiții de ceaţă cu depunere de chiciură.

Şi la București, marţi, vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, dar probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade.

Miercuri, vremea se va încălzi față de zilele precedente, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil în Oltenia şi în jumătatea de vest a Munteniei, iar în celelalte regiuni înnorările vor persista şi pe arii relativ extinse vor fi ninsori slabe, trecătoare. În Moldova, Dobrogea, Banat și Crișana sunt posibile precipitații mixte și depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari, cu precădere în Carpații Meridionali şi de Curbură, viscolind ninsoarea, și pe arii restrânse și la viteze mai mici în nord-estul teritoriului și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime vor fi de la -4…-3 grade în Maramureș și estul Transilvaniei până spre 6 grade în sudul Munteniei și al Olteniei, iar cele minime se vor situa între -9 și 0 grade. Izolat se va semnala ceaţă.

Şi la București, miercuri, vremea se va încălzi ușor față de zilele precedente, astfel că, temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -5…-2 grade. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei și se va însenina în a doua parte a nopții. Vântul va sufla slab până la moderat.

PROGNOZA METEO. Joi, vremea va continua să se încălzească, astfel că, îndeosebi în regiunile sudice valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. Temperaturile maxime vor fi de la -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre 7…8 grade, izolat în Oltenia și Muntenia, iar cele minime se vor situa între -7 și 1 grad. În vestul, nordul, centrul țării și la munte, cerul va fi mai mult noros și, cu precădere seara și noaptea, vor fi precipitații slabe – mixte în Banat, Crișana și pe arii restrânse în Moldova și predominant ninsori în Maramureș, Transilvania, precum și în zonele de munte. Izolat vor fi condiții de polei. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru precipitații va fi redusă. Vântul va prezenta intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, spulberând zăpada, dar local și la viteze mai mici și în sud-vest, nord-vest și centru. Izolat se va forma ceaţă.

Citeşte şi PROGNOZA METEO. Ninge în fiecare zi, avem previziuni de la ANM pentru următoarele săptămâni

La București, joi, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade.

Vineri, în cea mai mare parte a țării vremea va deveni caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime se vor situa între -6 și 2 grade, ușor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil în regiunile sudice, iar în rest va prezenta înnorări temporare și local se vor semnala precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei. În zona de munte va ninge. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde va spulbera zăpada, iar pe parcursul zilei local și temporar și în restul teritoriului. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Şi la București, vineri, vremea va fi caldă pentru sfârșitul lunii ianuarie, cu o temperatură maximă de 9…10 grade și o minimă de -3…-1 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, transmite ANM.

Citeşte şi Prognoza meteo ANM pentru ianuarie şi februarie: Vreme rece, chiar geroasă în unele zone, cu ninsori şi viscol, apoi se mai încălzeşte puţin

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
Paradoxul de la Kogălniceanu: americanii aduc avioane pentru războiul din Iran într-o bază modernizată de un oligarh apropiat de Putin
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Ce documente trebuie să ai când călătorești cu copilul în străinătate
Adevarul
Mascații au intrat din greșeală peste o mamă și fiica sa. Femeia a sunat la 112: „Nu știu ce se întâmplă și sunt foarte speriată”
wowbiz.ro
Cutremurător. Dănuț Lupu a vrut să se sinucidă: ”Am încercat să mă otrăvesc!” Ce s-a întâmplat cu celebrul jucător la închisoare?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost izbită de un camion, în Suceava
iamsport.ro
Editorial Radu Secoșan: Doamna Șucu, vă rugăm să învățați legile din România, nu mai mințiți lumea!
MediaFlux
Daciana Sârbu, noi dezvăluiri despre noul său iubit. Cine este Alex Ghionea, mai tânăr cu 22 de ani
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj