Adele a făcut furori la prima apariţie publică după ce a născut. Cum arată acum cântăreaţa VIDEO

Extrem de volubilă şi amuzantă ca de obicei, Adele a ieşit pentru prima oară în public după ce a născut, la Globurile de Aur, unde a şi primit premiul pentru cel mai bun cântec original într-un film.
Narcisa Tomulescu
14 ian. 2013, 15:48
Adele a făcut furori la prima apariţie publică după ce a născut. Cum arată acum cântăreaţa VIDEO

Deşi nu a mai apărut de luni bune pe vreo scenă, iar de cântat a mai cântat doar în faţa fiului ei de trei luni, Adele a fost premiată la Globurile de Aur pentru cel mai bun cântec original într-un film – „Skyfall”, de pe coloana sonoră a filmului „James Bond Skyfall”.

Reacţia ei în momentul în care a fost anunţată drept câştigătoare a Globului de Aur a fost una de surprindere şi cântăreaţa a urcat pe scenă ţipând de bucurie şi încercând să-şi mascheze emoţiile cu câteva glume primite bine de asistenţă.

Am ieşit pentru o seară cu prietena mea, Ida. Suntem proaspete mămici… Am făcut rău pe noi de râs„, a spus Adele, înainte de a le mulţumi celor din lumea filmului pentru faptul că i-au făcut onoarea să o primească printre ei.

După ce a anunţat că este însărcinată, Adele a apărut foarte rar în public, iar după ce a născut, în octombrie 2012, cântăreaţa a fost scumpă la vedere chiar şi pentru paparazzi, care au mijloacele lor specifice de a surprinde vedetele chiar şi atunci când acestea încearcă să se ascundă.

Deşi arată foarte bine şi pare într-o formă de zile mari, Adele vrea să mai amâne momentul în care va cânta din nou pe scenă. Se pare ca artista va face acest lucru abia luna viitoare, la Gala Premiilor Oscar, care va prilejui şi o celebrare a 50 de ani de la apariţia francizei James Bond.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Datorii de 8 milioane de euro în SuperLiga! Clubul de tradiție, la un pas de faliment: ”Pune lacătul pe club!”. Exclusiv
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Semnalele poliţiştilor din intersecţii. Când trebuie să opreşti maşina sau să măreşti viteza
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Toți proprietarii de locuințe trebuie să știe asta. Ce obligații au aceștia, chiar și atunci când apartamentul e gol
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Fostul ministru al Sănătății, Eugen Nicolaescu, se tratează. A luat drumul farmaciilor ieftine în rând cu pensionarii FOTO și VIDEO PAPARAZZI
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde