Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerile finale privind includerea gazelor şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi

Comisia Europeană va adopta miercuri proiectul său controversat privind acordarea etichetei "verzi" pentru investiţiile în anumite centrale nucleare şi pe gaze, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Executivului comunitar.
Filip Stan
02 feb. 2022, 09:28
Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerile finale privind includerea gazelor şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi

La finele anului trecut, Comisia Europeană a propus includerea centralelor nucleare şi a celor pe gaze pe lista investiţiilor sustenabile, care vor putea beneficia de finanţare pentru proiecte verzi. Propunerea Executivului comunitar a făcut obiectul consultărilor cu statele membre până la data de 21 ianuarie.

„Mâine, colegiul comisarilor va analiza regulamentul Comisiei privind taxonomia iar acest dosar va face obiectul unei conferinţe de presă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, făcând referire la reuniunea săptămânală a colegiului comisarilor la care Comisia adoptă propuneri legislative.

Textul va stabili criteriile pe baza cărora investiţiile în centrale pe gaze sau în centrale nucleare vor putea fi considerate drept investiţii „sustenabile”, potrivit Agerpres. Modul în care va fi conceput viitorul sistem european de clasificare a investiţiilor verzi este urmărit cu atenţie de investitorii din întreaga lume şi este posibil să atragă finanţare privată în valoare de mai multe miliarde de euro, finanţare care ar putea ajuta la tranziţia ecologică.

Citeşte şi: Gata cu măștile. Ţările europene ridică restricţiile, în ciuda incidenţei record de COVID-19

Însă, acest verdict mult aşteptat creează diviziuni în rândul celor 27 de state membre, dar şi al unor investitori, în condiţiile în care există ţări care nu doresc includerea gazelor şi a energiei nucleare pe lista investiţiilor durabile. Marţi, Austria, Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia au dat publicităţii o scrisoare comună în care îşi exprimă opoziţia faţă de includerea centralelor electrice pe gaze pe lista investiţiilor verzi. „Lipsa dovezilor ştiinţifice pentru includerea gazelor în taxonomie ar trebui să determine Comisia Europeană să îşi revizuiască propunerea” susţin cele patru state semnatare.

Potrivit proiectului Comisiei, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045. Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită.

După ce textul Comisiei va fi publicat va urma o perioadă de şase luni în care Parlamentul European va avea posibilitatea de a respinge proiectul executivului comunitar printr-un vot cu o majoritate simplă. La rândul său Consiliul European ar putea să se opună şi el proiectului Comisiei prin organizarea unei proceduri de vot, însă pentru asta va fi nevoie de o majoritate compusă din 20 de state membre, ceea ce pare puţin probabil.

Citeşte şi: UE caută soluţii de aprovizionare cu gaz, în cazul apariţiei unor probleme dinspre Rusia. Răspunsul Qatar-ului îi îngrijorează pe oficialii europeni

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali despre ”rotarizarea” fotbalului românesc. Declarații pe șleau despre Mihai Rotaru și Craiova pe locul 1. Exclusiv
Capital.ro
Facturile la energie electrică încep să crească. Românii primesc oferte cu tarife de peste 2 lei/kWh
Playtech.ro
Părinții îți donează apartamentul, dar vor să locuiască acolo până la sfârșitul vieții. Clauza care îi poate proteja chiar dacă locuința devine a copilului
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod ROȘU în Bulgaria! Sunt cel puțin 10 morți în urma a două evenimente rutiere în lanț
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România