Studiu Salvaţi Copiii: Aproximativ o treime dintre copii afirmă că au primit imagini sau video-uri cu conţinut sexual

Aproape o treime dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conţinut care înfăţişează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet şi 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfăţişeze nud sau într-o ipostază sexuală, arată un studiu al Salvaţi Copiii România.
Alina Costache
08 feb. 2022, 13:57
Studiu Salvaţi Copiii: Aproximativ o treime dintre copii afirmă că au primit imagini sau video-uri cu conţinut sexual

Violenţa fizică şi verbală alături de nuditate sunt principalele conţinuturi care i-au făcut pe copii să se simtă inconfortabil. Potrivit studiului realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii, „folosirea internetului de copii şi adolescenţi” în 2021, 37% dintre elevi afirmă că, în anul care a trecut, au fost jigniţi sau deranjaţi pe Internet, iar 49% dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească online conţinut care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Situaţia este mai intâlnită în rândul copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) şi în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul băieţilor).

Prezent la dezbaterea Salvaţi Copiii, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre siguranţa pe Internet a copiilor şi despre riscurile educaţiei online.

„Dacă anul trecut, la întâlnirea miniştrilor Educaţiei din Europa, lucrurile erau privite cu mai mult optimism din perspectiva digitalizării educaţiei, experienţa ne-a arătat că predarea online, fără a avea pregătirea necesară, are vulnerabilităţi. Educaţia va avea o componentă digitală mai pronunţată, însă ea trebuie făcută cu precauţie. Siguranţa pe internet este un element esenţial. Anul acesta, la întâlnirea miniştrilor Educaţiei, abordarea s-a nuanţat, s-au relavat neajunsurile educaţiei online, în contextul crizei sanitare”, a spus ministrul Educaţiei.

Citeşte şi: Sorin Cîmpeanu: Elevii din peste 160 de şcoli din România fac cursuri online. Copiii nu mai știu cine este mama, cea care mă ascultă și căreia îi plâng pe umăr sau cea care mă ceartă și mă face să învăț logaritmi?

Conform Salvaţi Copiii România, vârsta medie la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele înregistrate de cercetarea din 2019, când aceasta era de 9 ani. În studiul din 2021, vârsta medie la care copiii (la nivelul întregului eşantion) afirmă că au început să acceseze internetul este de 8,2 ani. Aceasta este semnificativ mai scăzută la respondenţii sub vârsta de 12 ani (6,8 ani), la cei de gen masculin (7,8 ani, comparativ cu 8,5 în cazul fetelor) şi la copii care locuiesc în mediul urban (7,7 ani, comparativ cu 8,9 în cazul copiilor din mediul rural). Telefonul mobil este dispozitivul principal de pe care copiii accesează internetul – 99%, urmat de laptop – 62%, TV Smart – 42% şi tabletă -24%.

Citeşte şi: Şcoli închise în Bucureşti de marţi. Şedinţă de urgenţă la Prefectura Capitalei

84% dintre copii şi adolescenţi utilizează internetul pentru a urmări conţinut postat de alţi utilizatori, 70% dintre ei îl folosesc pentru a se juca, 67% pentru a folosi reţelele sociale, în timp ce 46% accesează internetul pentru a se informa despre situaţii şi fenomene de actualitate.

78% dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puţin 4 ore, în afara orelor de şcoală, procentul celor care petrec între 1 şi 2 ore pe zi fiind de 19%, în timp ce copiii care folosesc internetul mai puţin de o oră pe zi este de 3% .

Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conţinut care înfăţişează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet.

Aproximativ 10% dintre copii afirmă că au primit astfel de mesaje cel puţin lunar. 73% dintre ei nu au ştiut cum să reacţioneze, nefăcând nimic în acest sens, şi doar 11% au discutat cu cineva despre această situaţie. Totodată, 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfăţişeze nud sau într-o ipostază sexuală. Copiii cu vârsta între 15 – 17 ani şi fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Gigi Becali s-a dus peste jucătorii de la FCSB și a distrus un fotbalist de față cu toți colegii: ”Atât poți! Te rog eu frumos, lasă mingea să intre, nu o mai scoate”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet