PROGNOZA METEO. Vreme de primăvară de Ziua Îndrăgostiţilor, săptămâna viitoare temperaturile urcă la 15 grade

După o uşoară scădere a temperaturilor în acest weekend, de luni ele vor fi din nou în creştere în toată ţara, ajungând la valori anormal de calde pentru această perioadă.
Daniel Spătaru
12 feb. 2022, 14:52
PROGNOZA METEO. Vreme de primăvară de Ziua Îndrăgostiţilor, săptămâna viitoare temperaturile urcă la 15 grade

PROGNOZA METEO 13 februarie. Duminică, vremea va continua sã se rãceascã în sud-vestul şi local în sudul teritoriului, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai persistente în sud-vest şi sud-est, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã, în sudul Banatului, iar în prima parte a intervalului, trecãtor şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -9 şi 2 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali pânã spre -13 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, mai ales în centrul ţãrii va fi ceaţã.

Şi la Bucureşti, duminică, valorile termice vor continua sã scadã uşor, astfel încât se vor situa în jurul mediilor caracteristice datei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 5…7 grade, iar cea minimã de -2…0 grade, mai scãzutã în zona periurbanã.

Luni, în ţară, vremea va intra într-un proces de încãlzire ce se va resimţi cu precãdere în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi doar pe arii restrânse precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie, ziua în jumãtatea sudicã, iar noaptea în extremitatea de vest şi sud-vest a ţãrii; în zona montanã înaltã va ninge. Izolat, în a doua parte a intervalului, vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi în jurul a 3 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţã.

La Bucureşti, luni, valorile termice se vor menţine în jurul mediilor caracteristice perioadei. Cerul va avea înnorãri temporare, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimã va fi de -2…-1 grad, mai scãzutã în zona periurbanã.

Citeşte şi Iarnă în nord, primăvară în sudul ţării. Prognoza meteo 14 februarie – 14 martie. Cum va fi vremea de 1 Martie şi de Babe

PROGNOZA METEO. Marţi, valorile termice vor continua sã creascã uşor, astfel cã, în mare parte din ţarã, se vor situa peste cele normale la aceastã datã. În vest şi nord-vest, cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, iar în zona montanã aferentã se vor semnala precipitaţii mixte. În celelalte regiuni, dimineaţa şi noaptea local va fi nebulozitate joasã şi se va forma pe arii restrânse ceaţã şi posibil burniţã, iar în restul timpului cerul va fi variabil. În cursul nopţii, izolat vor fi condiţii de polei, cu probabilitate mai mare în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã înaltã şi izolat în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 14 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, uşor mai scãzute în depresiunile intramontane.

Şi la Bucureşti, marţi, vremea va fi în încãlzire, astfel cã valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi condiţii de ceaţã în orele dimineţii şi în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 10…12 grade, iar cea minimã de 0…1 grad, uşor mai scãzutã în zona periurbanã.

Miercuri, în ţară, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât în mod obişnuit în a doua decadã a lunii februarie. Cerul va avea temporar înnorãri în majoritatea regiunilor, în vest şi nord-vest local va ploua, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Se va semnala ceaţã, posibil asociatã cu burniţã, pe alocuri în zonele joase din est, sud-est şi centru şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri îndeosebi în a doua parte a intervalului în zona montanã înaltã, în special în Carpaţii Orientali, iar izolat şi trecãtor în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, cu cele mai mari valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 5 grade.

La Bucureşti, miercuri, încãlzirea vremii va continua, astfel cã valorile termice se vor situa cu mult peste cele normale în a doua decadã a lunii februarie. Cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab pânã la moderat şi vor fi condiţii de ceaţã, mai ales noaptea. Temperatura maximã va fi de 14…15 grade, iar cea minimã de 1…2 grade, transmite ANM.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Crainicul ultras de la Dinamo! Bătut de jandarmi, după ce a invadat terenul: „M-au frăgezit! Au dat în mine cu scutul”
Capital.ro
Călin Georgescu i-a cucerit pe români. Joacă sau nu teatru fostul candidat? Theodor Paleologu: Îl preferam pe Vadim
Playtech.ro
Obligaţiile administratorului de bloc. Ce trebuie să verifice periodic pe casa scării
Adevarul
Descoperire șoc. Vaccinul ARNm anti-COVID, arma secretă care combate cancerul
wowbiz.ro
Crimă înfiorătoare: un bărbat de 41 de ani și-a împușcat iubita și pe cei doi băieți ai acesteia. FILMUL complet al tragediei
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Simona Halep a pierdut 18 milioane de dolari! Americanii anunță declinul financiar uriaș
kanald.ro
Când ar fi murit, de fapt, Bianka și Tony. Au apărut rezultatele preliminarii ale necropsiei în cazul tinerilor găsiți morți, în Harghita!
Cancan.ro
Calcul complet | Ce pensie vei avea în 2030, 2035 și în 2040, dacă acum primești 3.000 lei / lună
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Pensionarii români primesc 170 de lei în plus în luna noiembrie! Cine beneficiază de ajutor direct pe cupon
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi