Trendul prețurilor exorbitante la garsoniere, întâlnit și la Londra! 50 de mii de lire pentru un apartament de 7 metri pătrați

Prețurile exorbitante la locuințe cu spațiu foarte mic nu sunt doar la noi, în Marea Britanie se întâmplă exact același lucru.
Filip Stan
18 feb. 2022, 00:01
Trendul prețurilor exorbitante la garsoniere, întâlnit și la Londra! 50 de mii de lire pentru un apartament de 7 metri pătrați

O locuință mică din Londra, de doar șapte metri pătrați, a fost scoasă la vânzare pentru 50.000 de lire. În acel apartament încap doar un pat, un cuptor cu microunde, chiuvetă, toaletă, duș și câteva rafturi.

Proprietarii au reușit, pentru moment, doar să o închirieze. Și pentru chirie cer o sumă colosală, având în vedere condițiile: 800 de lire.

S-a făcut o licitație, iar prețul de pornire a fost 50.000 de lire sterline. Se așteaptă ca prețul final să crească mai mult fiindcă, în 2017, acest apartament a fost cumpărat cu 103.500 de lire sterline.

Apartamentul e amplasat în zona de est a Londrei. E considerat a fi cel mai mic apartament scos pe piață în Marea Britanie.

Stuart Collar-Brown, directorul firmei My Auction, care va intermedia vânzarea apartamentului de şapte metri pătraţi, spune că, deşi acesta este cel mai ieftin apartament pe o rază de 16 kilometri, se aşteaptă ca acela care îl va cumpăra să fie un investitor, şi nu cineva care îşi cumpără primul apartament, deoarece băncile nu acordă credite pentru proprietăţi mai mici de 30 de metri pătraţi.

Prețuri uriașe și la garsonierele din Cluj: 37 de mii de euro pentru 11 metri pătrați

Acest trend se întâmplă și în România. O garsonieră din Cluj, care are doar 11 metri pătrați, a fost pusă la vânzare cu suma de 37.499 de euro. Acest lucru înseamnă 3.409 euro pe metru pătrat.

„Propunem spre vânzare o garsonieră, Cartier Gheorgheni, Complet mobilată şi utilată. Situată pe strada Zambilei. Aproape de mijloace de transport in comun. Ideală pentru investiţie, posibilitate de cumpărare cu preluare de chiriaşi. CF Liber de sarcini. Preţ negociabil”, se arată pe o platformă de anunţuri imobiliare.

Anunțul vine la scurt timp după ce garsoniera a devenit celebră, pentru că mai mulți oameni s-au amuzat copios pentru că a fost dată spre închiriere la un preț foarte mare pentru spațiul pe care îl are. La scurt timp după ce a devenit virală pe Internet garsoniera a și fost închiriată, însă se pare că cel care a închiriat-o nu va sta mult în această încăpere, având în vedere că proprietarul s-a decis să o pună la vânzare.

Garsoniera de 11 mp din Cluj scoasă la vânzare

Garsoniera de 11 mp din Cluj, scoasă la vânzare

 

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Cea mai înfocată fană a lui Paraguay, filmare incendiară la Cupa Mondială 2026. Gafa vestimentară care a costat-o
Capital.ro
România trebuie să se adapteze la noi realități geopolitice în relația cu SUA. Cătălin Predoiu: Țara este obligată să se pregătească proactiv și rapid
Playtech.ro
Planta cu care românii au dat lovitura în ultimii ani. Este căutată în toată lumea, este considerată „aurul cosmeticii”
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur, atac uluitor în direct: ”Italian pervers și fițos, are și vreo două Mondiale câștigate! Nu ai fost antrenor niciodată și te compari cu Neymar?!”
MediaFlux
Postul Adormirii Maicii Domnului 2026. Când începe și ce reguli bisericești trebuie să respecte creștinii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?