Elev şantajist în Harghita. Un tânăr de 16 ani a primit bani şi bijuterii pentru a păstra un secret

Un elev în vârstă de 16 ani din Miercurea Ciuc a fost prins în flagrant, în curtea unei şcoli din municipiu, în timp ce şantaja un alt elev. Sub pretextul deţinerii unor date compromiţătoare, el a obţinut de la acesta bijuterii şi bani în valoare totală de 4.500 de lei în decurs de două luni.
Roxana Gagiu
19 ian. 2013, 16:15
Elev şantajist în Harghita. Un tânăr de 16 ani a primit bani şi bijuterii pentru a păstra un secret

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că poliţiştii au obţinut date şi indicii potrivit cărora un elev de 16 ani, din Miercurea Ciuc, sub pretextul deţinerii unor date compromiţătoare, solicita şi primea de la un alt tânăr, tot de 16 ani, din comuna Leliceni, elev la o altă unitate de învăţământ din municipiu, bijuterii din aur sau bani.

Vineri, a fost organizată acţiune de prindere în flagrant, suspectul fiind prins în timp ce îi cerea victimei să îi mai aducă bani şi bijuterii. Filip a spus că, din cercetările făcute până în prezent, a reieşit că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, tânărul din Miercurea Ciuc a solicitat şi a primit bijuterii din aur (lănţişoare, brăţări şi inele), precum şi suma de 500 de lei, de la celălalt adolescent, pe care acesta le procura din locuinţa părinţilor, prejudiciul total ridicându-se la aproximativ 4.500 de lei, informează Mediafax.

Poliţiştii continuă cercetările pentru şantaj, soluţia legală urmând să fie propusă prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dronele FBI au ajuns în mâinile teroriștilor. Amenințare pentru Cupa Mondială: ”Chiar nu ne plac unele dintre echipe”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Se impun interdicții la volan. Măsura care îi vizează pe șoferii seniori
Playtech.ro
Unde sunt cele mai ieftine apartamente din Europa. Topul orașelor care atrag tot mai mulți cumpărători
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
Sute de lei pensie suplimentară. Milioane de pensionari o pot încasa dacă depun actele
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți