A patra rundă de negocieri dintre Rusia şi Ucraina va avea loc „foarte curând”, a anunţat un negociator rus

Rusia se aşteaptă ca o nouă rundă de negocieri cu Ucraina să aibă loc într-un viitor "foarte, foarte apropiat", a declarat luni la televiziunea de stat rusă negociatorul rus Leonid Sluţki, după ce o a treia rundă de discuţii s-a încheiat luni seara în Belarus.
Filip Stan
07 mart. 2022, 23:35
A patra rundă de negocieri dintre Rusia şi Ucraina va avea loc

„Următoarea rundă de negocieri, a patra, se va desfăşura în Belarus în viitorul foarte, foarte apropiat”, a spus Sluţki, adăugând că nu va menţiona deocamdată date exacte.

„Se va stabili, poate mâine”, a afirmat negociatorul rus.

A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurate după ce Rusia a lansat cu 12 zile în urmă o invazie asupra Ucrainei s-a încheiat luni seară cu mici progrese privind logistica şi evacuarea civililor, fără a se reuşi obţinerea unor înţelegeri mai largi, potrivit unui negociator ucrainean.

”A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare”, a scris pe Twitter negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Într-o declaraţie video, acesta a menţionat de asemenea că vor continua discuţiile asupra unui armistiţiu.

Citeşte şi: Angajaţii Senatului care desfăşoară activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor din Ucraina vor putea beneficia de 5 zile libere. Alina Gorghiu: „Va contibui semnificativ la creşterea imaginii Senatului”

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a estimat că este prea devreme pentru a vorbi despre ceva pozitiv după această nouă rundă de negocieri, care „nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor”.

„Sperăm că data viitoare vom putea obţine un progres mai important”, a afirmat Medinski, într-un briefing difuzat de canalul de televiziune public Rossia 24, citat de Agerpres.

Acesta a mai spus că speră ca „de mâine să înceapă în sfârşit să funcţioneze” coridoarele umanitare pentru evacuarea de civili, a căror organizare a fost convenită la runda de negocieri din 3 martie.

Ucraina refuză să evacueze civili spre Rusia, în condiţiile în care patru din cele şase coridoare propuse de Moscova duc spre Rusia sau spre aliata Moscovei Belarus.

Citeşte şi: Miniştrii de externe din Rusia şi Ucraina se întâlnesc joi, pentru prima dată de la începutul războiului

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Momentele lui Hagi și întrebările a milioane de români după misiunea ratată din Suedia. "Regele" are deja o mare problemă de rezolvat
Capital.ro
Prețuri carburanți sâmbătă, 26 septembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în weekend. Noile tarife din benzinării
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte