Războiul din Ucraina face prăpăd pe pieţele valutare. După rublă, alte două monede s-au depreciat masiv. Leul a devenit cea mai stabilă monedă

Invadarea Ucrainei de către armata rusă a avut efecte devastatoare pe pieţele valuare internaţionale. Paradoxal, în acest context tensionat, leul a devenit cea mai stabilă monedă din regiune, în vreme ce rubla a fost lovită în plin ca urmare a sancţiunilor internaţionale aplicate Rusiei.
Filip Stan
08 mart. 2022, 15:16
Războiul din Ucraina face prăpăd pe pieţele valutare. După rublă, alte două monede s-au depreciat masiv. Leul a devenit cea mai stabilă monedă

Războiul din Ucraina face prăpăd pe pieţele valutare. Rubla a pierdut 65% faţă de euro de la declanşarea conflictului, mai exact de la 90 de ruble pentru 1 euro, la 149 de ruble pentru 1 euro luni, 7 martie 2022, scrie Ziarul Financiar.

După ce Rusia a primit sancţiuni internaţionale, rubla s-a depreciat accelerat. Pentru a evita o prăbuşire totală a monedei naţionale, Banca Centrală a Rusiei a dublat dobânda de referinţă de la 9% la 20%.

În aceste condiţii, ruşii încearcă să scoată banii din băncile lor şi să-i transforme în euro sau dolari. Deşi rubla a scăzut cu 65% în doar câteva zile, analiştii sunt de părere că, în acest moment, cursul valutar este stabilit în mod artificial de către Banca Centrală a Rusiei.

Pe fondul deteriorării relaţiilor Rusiei cu exteriorul, activele Băncii Centrale ruse, de peste 600 de miliarde de dolari, aflate în străinătate, sunt îngheţate. Din acest motiv, marile companii din energie ruseşti – Gazprom şi Rosfneft – nu pot să-i plătească obligaţiunile de miliarde de dolari care ajung la scadenţă, pentru că nu mai au acces la valuta lor din străinătate, notează sursa citată.

Citeşte şi: Zelenski face compromisuri pentru încetarea conflictului: Ucraina nu mai vrea în NATO și e pregătită să negocieze cu Rusia despre Donbas

De asemenea, în Ungaria, forintul a pierdut nu mai puţin de 11,3% faţă de euro din momentul începerii conflictului din Ucraina, pe 24 februarie. De la 357 de forinţi pentru 1 euro, cursul a ajuns la 397 de forinţi pentru 1 euro. Înainte de începerea războiului, Banca Centrală a Ungariei scăzuse dobânda de referinţă de la 2,9% la 3,4% în încercarea de a ţine sub control inflaţia, care a ajuns la aproape 8%.

Ungaria a devenit mai vulnerabilă pe piaţa valutară, pe fondul apropierii premierul Viktor Orban cu Vladimir Putin.

Cu toate că are cea mai puternică economie din regiune, Polonia se confruntă cu o scădere a zlotului de 9,6% după începerea războiului din Ucraina – de la 4, 54 zloţi pentru 1 euro, cursul a ajuns la 4,98 zloţi pentru 1 euro.

În mod surprinzător, deşi este o ţară atacată de către Rusia, hrivna ucraineană este extrem de stabilă –  de la 33,2 hrivne pentru 1 euro, cursul valutar a urcat la 33,73 hrivne pentru 1 euro, deci o pierdere de numai 1,4%.

Şi leul moldovenesc este extrem de stabil, chiar dacă este în bătaia rachetelor lui Putin, pierderea fiind de numai 1,3%.

La nivel mondial, euro a sângerat de la declanşarea conflictului din Ucraina, pierzând 4,7% faţă de dolar: dacă miercuri, 23 februarie euro era cotat la 1,13 dolari, luni, 7 martie euro era cotat la 1,08 dolari.

La Bucureşti, spre surprinderea tuturor, cursul a fost extrem de stabil, pierderea fiind de numai 0,05%: pe 23 februarie euro a fost cotat la 4,9463 lei pentru 1 euro, în timp ce pe 7 martie cursul a fost cotat la 4,9490 lei pentru 1 euro.

Citeşte şi: Oraşe din estul și centrul Ucrainei, bombardate de armata rusă: „Câinii sfâşie cadavrele pe străzile oraşului. Este un coşmar”

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
De unde lucrează Gabriela Cristea. Vedeta a recunoscut că nu îi place munca la birou
Fanatik.ro
Singurul lucru care l-a surprins pe Șumudică după România – San Marino. „Eu nu înțeleg. E de divizia B”
Capital.ro
EXCLUSIV. Makaveli, față în față cu Dan Andronic. Dezvăluiri din dosarul lui Călin Georgescu: Ăia sunt banii despre care ei vorbesc
Playtech.ro
Cât plătești pentru asigurarea de sănătate în 2025 dacă nu ai venituri. Calculul complet pentru 1 lună, 6 luni și un an
Adevarul
Te sună „banca” și vrea datele tale? Cum recunoști o tentativă de fraudă și ce ai de făcut
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
Nicușor Dan a anunțat moartea unui membru fondator al USR. Mesajul plin de durere al președintelui României: „Ne-a părăsit...”
iamsport.ro
Ion Țiriac a anunțat că și-a cedat colecția de mașini: ”O ofertă ieșită din comun”
MediaFlux
Lovituri pe toată linia pentru români. Toate măsurile din pachetul 2
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume