Zelenski recunoaşte imposibilitatea Ucrainei de a intra în NATO. „De ani de zile am auzit despre presupuse uşi deschise, dar am auzit și că nu putem intra acolo”

"Trebuie să recunoaştem că Ucraina nu va putea adera la NATO", a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în contextul în care acest dosar este unul dintre motivele avansate de Rusia în justificarea Ucrainei.
Daniel Spătaru
15 mart. 2022, 18:01
Zelenski recunoaşte imposibilitatea Ucrainei de a intra în NATO.

Zelenski le-a reproșat partenerilor săi occidentali că doar promit doar „uși deschise”, declaraţiile fiind făcute în cadrul videoconferinţei cu liderii Forţei expediţionare comune (JEF), condusă de Marea Britanie. „Desigur, Ucraina nu este membră NATO, înţelegem asta. Am auzit de mulţi ani despre uşile deschise, dar am auzit şi că nu putem intra pe acele uşi. Acesta este adevărul şi trebuie să-l recunoaştem„, a precizat Zelenski, referindu-se la politica porţilor deschise.

El a spus că alte ţări care se învecinează cu Rusia ar trebui să se gândească la ”capacităţile lor independente de apărare” în afara NATO. „Cantitatea pe care o primim pe săptămână este folosită de obicei de noi în 20 de ore„, a adăugat el, făcând referire la furnizarea de provizii din Marea Britanie şi alte state, care se epuizează rapid.

Drept urmare, echipamentul rusesc capturat şi echipamentul vechi din era sovietică au fost puse în funcţiune, a spus el.

Şeful statului ucrainean a salutat sancţiunile occidentale, dar a spus că nu sunt suficiente pentru a pune capăt agresiunii ruse şi a cerut un embargo comercial complet.

Citeşte şi Liderul cecen Ramzan Kadîrov în ameninţă direct pe Zelenski: „Oriunde te-ai ascunde, luptătorii noştri te vor prinde din urmă”

El a criticat firmele care au continuat să facă afaceri cu Rusia.

Navele marinei ruse ar trebui să aibă interdicţie să acceseze porturile din întreaga lume şi toate băncile ruse să fie excluse din sistemul internaţional SWIFT”, a mai menţionat el.

Zelenski a spus că NATO este ”cea mai puternică alianţă din lume”, dar ”unii dintre membrii acestei alianţe sunt hipnotizaţi de agresiunea rusă”.

Citeşte şi Zelenski: În fiecare zi şi în fiecare noapte trebuie să găsim modalităţi în care să-i provocăm daune majore inamicului

Auzim o mulţime de conversaţii despre cel de-Al Treilea Război Mondial, despre care se presupune că ar putea începe dacă NATO va închide spaţiul ucrainean pentru rachete şi avioane ruseşti şi, prin urmare, zona umanitară de excludere aeriană nu a fost încă stabilită”, a spus el.

”Acest lucru permite armatei ruse să bombardeze oraşe paşnice şi să arunce în aer blocuri de locuinţe, spitale şi şcoli. Patru clădiri cu mai multe etaje din Kiev au fost bombardate dimineaţa devreme, zeci de morţi”, a subliniat liderul ucrainean.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Amendă de până la 1.160 lei pentru șoferi. Regulă la transportul obiectelor. Se montează un dispozitiv luminos de culoare roșie
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde