Adrian Câciu, ministrul Finanţelor: „Guvernul urmează să vină cu un mix de măsuri care să vizeze zonele de energie, combustibili şi alimente”

Guvernul urmează să vină cu un mix de măsuri care să vizeze zonele de energie, combustibili şi alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţurile de aprovizionare generate în Europa, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
Filip Stan
16 mart. 2022, 15:44
Adrian Câciu, ministrul Finanţelor:

Adrian Câciu i-a îndemnat pe cetăţenii României la calm şi la încredere, arătând că panica nu face bine nimănui, nici individului şi nici societăţii şi a dat asigurări că România este o ţară stabilă, atât din punct de vedere al securităţii, cât şi din perspectivă economică.

„Mixul de măsuri cu care Guvenul va veni va privi atât zona de energie, atât zona de combustibil, dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţurile de aprovizionare generate în Europa. România nu are o problemă din perspectiva aceasta dar mixul de măsuri, nu voi vorbi doar de o măsură sau alta, ştiu că aste este curiozitatea foarte intensă, vreau să vă spun că am stabilit la nivelul Guvernului să venim cu un mix de măsuri pe care îl anunţăm la nivel guvernamental”, a spus Câciu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Întrebat când va veni cu acest mixt de măsuri, el a menţionat „cât de curând”.

Jurnaliştii au mai întrebat dacă printre măsuri se află aplicarea unei cote TVA 0 la alimente şi înjumătăţirea la carburanţi, însă ministrul Finanţelor a precizat că nu va comenta un tip de măsură sau alta.

Citeşte şi: SURSE PSD face praf măsurile lui Virgil Popescu în domeniul energiei: „Schema propusă este de tip CARITAS, în care populaţia şi statul pierd”

„Am auzit în spaţiul public, este bine că sunt soluţii sau măsuri sau propuneri, vă spun că Guvernul va veni cu un mix de măsuri care va ajuta şi va proteja economia României şi cetăţenii României. Vă asigur de acest lucru”, a spus Adrian Câciu.

De asemenea, el a precizat că nu mai sunt cozi la staţiile de carburanţi” şi a îndemnat cetăţenii României la „calm şi încredere”, menţionând că „panica nu face bine nimănui, nici individului, nici societăţii”.

„Nu este cazul să ne panicăm. România este o ţară stabilă din perspectiva stocurilor. România este o ţară stabilă din perspectiva securităţii şi mai ales din perspectivă financiară”, a spus Câciu.

Potrivit ministrului de Finanţe, bugetul are suficienţi bani pentru a susţine măsurile.

Întrebat dacă există companii care nu îşi pot plăti angajaţii pentru că au conturile blocate în urma aplicării sancţiunilor la nivel european aplicate companiilor ruseşti, el a spus că „sancţiunile la nivel european se aplică aşa cum au fost decise, iar referitor la combaterea efectelor care pot apărea asupra salariaţilor, Guvernul va veni cu un mix de măsuri în perioada următoare”. El a precizat că este vorba nu doar de efectele generate de aplicarea sancţiunilor, ci şi de efectele economice asupra companiilor care în lanţ, pe orizontală pot fi afectate de aplicarea sancţiunilor.

Citeşte şi: Posibila criză alimentară aduce contre între PSD şi PNL. Cîţu vrea exporturi: „Ce facem, începem un război comercial?” Ciolacu vrea restricţii: „Se vor limita aceste exporturi”

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România