Lumea tenisului în stare de şoc, liderul Ashleigh Barty se retrage la doar 25 de ani. Reacţia Simonei Halep: „Am lacrimi în ochi”

Numărul unu mondial în circuitul feminin, Ashleigh Barty, a şocat lumea sportului anunţând că se va retrage din tenisul profesionist la doar 25 de ani.
Daniel Spătaru
23 mart. 2022, 08:54
Lumea tenisului în stare de şoc, liderul Ashleigh Barty se retrage la doar 25 de ani. Reacţia Simonei Halep:

Ashleigh Barty a făcut anunţul retragerii pe reţelele de socializare, spunând că pleacă „pentru îndeplinirea altor vise”. „Sunt atât de fericită şi sunt atât de pregătită. Şi ştiu doar în momentul de faţă în inima mea, pentru mine ca persoană, asta este corect”, a spus ea într-un videoclip.

Barty a câştigat primul ei Grand Slam la Rolanda Garros în 2019, iar în 2021 s-a impus la Wimbledon. În ianuarie, ea a devenit prima jucătoare australiană care a câştigat titlul de simplu masculin sau feminin de la Australian Open în 44 de ani.

Nu eram sigură cum să vă împărtăşesc această veste, aşa că am rugat-o pe buna mea prietenă Casey Dellacqua să mă ajute”, a spus Barty miercuri. „Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat acest sport şi mă simt mândră şi împlinită. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut pe parcurs, voi fi mereu recunoscătoare pentru amintirile pe care le-am creat împreună„, a mai spus ea. Barty a adăugat că a „din punct de vedere fizic, nu mai am nimic de dat”.

Reacţiile nu au întârziat să apară, iar printre una dintre primele a fost cea a Simona Halep care i-a urat, cu lacrimi în ochi, succes în următoarea fază a vieţii ei după ce s-a retras din activitate. „Ash, ce pot să spun, ştii că am lacrimi, nu? Prietena mea, îmi va fi dor de tine în circuit. Erai diferită şi specială şi am împărtăşit câteva momente uimitoare. Ce urmează pentru tine? Campioană de Grand Slam la golf?! Fii fericită şi bucură-te de viaţa ta la maximum”, a scris Halep.

Citeşte şi Simona Halep are doi noi prieteni. Reacţia rivalei Ashleigh Barty: „Oh, Dumnezeule!”

De asemenea, şeful WTA, Steve Simon, a spus că Barty este „unul dintre marii campioni” şi că i se va duce dorul.

„Ashleigh Barty, cu semnătura ei slice backhand, completată de a fi concurentul suprem, a fost mereu un exemplu prin profesionalismul neclintit şi sportivitatea pe care le-a adus la fiecare meci”, a spus el într-un comunicat.

Barty, care peste o lună va împlini 26 de ani, a obţinut 15 titluri la simplu şi 12 la dublu şi a câştigat 23,829,071 de dolari din tenis.

Ea are un total de 121 de săptămâni ca lider WTA.

Citeşte şi Schimb uluitor de replici între Simona Halep şi Sorana Cîrstea după meciul direct de la Indian Wells VIDEO

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Pierdere uriaşă pentru Universitatea Craiova înainte de Levski! Golgheterul s-a accidentat. Update de la ultimul antrenament. Exclusiv
Capital.ro
Piața muncii din România, tot mai aglomerată. Numărul de locuri de muncă disponibile a scăzut considerabil față de anul trecut
Playtech.ro
Vin noi scumpiri la pompă. Experții avertizează asupra unei posibile crize a carburanților
Adevarul
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România