Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: „Nu avem indicii cu privire la folosirea iminentă a unor arme chimice sau biologice de către Rusia”

În prezent nu există indicii cu privire la folosirea "iminentă" a unor arme chimice sau biologice de către Rusia, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a vorbit, în context, despre retorica Federaţiei Ruse din trecut.
Filip Stan
24 mart. 2022, 22:53
Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO:

În acest context, spune Mircea Geoană, liderii NATO au decis să transmită preventiv echipamente de protecţie împotriva unui astfel de potenţial.

„Nu avem indicii cu privire la folosirea iminentă a unor arme chimice sau biologice de către Federaţia Rusă, avem în schimb indicii cu privire la o retorică pe care au mai folosit-o în Siria, acuzând în mod fals şi complet neacoperit Ucraina şi aliaţii americani cum că ar avea un laborator biologic – exact reţeta folosită de ruşi în Siria. Nu anticipăm un atac din partea Federaţiei Ruse către teritoriul sau ţările NATO”, a arătat el.

Mesajul transmis joi de NATO, arată Geoană, este pentru a avertiza Rusia cu privire la riscurile pe care o astfel de escaladare a conflictului le-ar putea aduce, „dar şi la consecinţele severe pe care Federaţia Rusă le-ar avea de suportat suplimentar, faţă de sancţiunile de acum, dacă vor ajunge la o astfel de nouă atrocitate, iar dosarul de crime de război ar deveni şi mai robust şi acest lucru ar trebuie luat în calcul de către leadership-ul rusesc”.

„Nu vedem un risc iminent, dar vedem paşi premergători în comunicarea publică pe care Rusia i-a mai făcut în trecut şi de aceea am decis să vorbim clar, aşa cum am vorbit clar în urmă cu câteva luni zile, de faptul că aveam informaţii că Rusia va ataca Ucraina. E şi o parte de comunicare strategică pe care am decis să o folosim astăzi”, a punctat acesta.

Geoană a afirmat că „este foarte clar că Rusia s-a specializat în inventarea de pretexte şi de foarte multe ori aceste pretexte sunt atât de străvezii”.

„Suntem foarte atenţi şi la ceea ce face Rusia în plan militar, evident că avem informaţii în timp real despre toate mişcările pe care le fac, şi pe de altă parte suntem foarte atenţi la modalitatea în care comunică public, pentru că uneori o folosesc doar pentru un scop de intimidare, alteori o folosesc pentru un scop de a pregăti acţiuni foarte agresive”, a subliniat Geoană, potrivit Agerpres.

Mircea Geoană: „Grupurile de luptă NATO vor fi funcţionale în scurt timp, cel din România este cel mai avansat”

Cele patru grupuri de luptă aprobate de NATO vor deveni complet funcţionale „într-un orizont relativ scurt de timp”, cel din România fiind „cel mai avansat”, a declarat joi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

„Sunt deja într-o fază iniţială de operaţionalizare şi într-un orizont relativ scurt de timp vor deveni complet funcţionale. Astfel, vom avea opt grupuri de luptă pe Flancul estic, patru deja existente în zona baltică şi în Polonia, plus cele patru din regiunea noastră – asta, dacă vreţi, este o decizie pentru termenul foarte apropiat”, a spus oficialul.

În ceea ce priveşte o prezenţă militară permanentă pe Flancul estic, Mircea Geoană a vorbit despre decizia NATO de joi de însărcinare a comandanţilor militari ai NATO „pentru a le prezenta opţiuni pentru o prezenţă militară mai robustă, de natură permanentă şi sustenabilă pe Flancul estic, urmând ca, pe baza acestui aviz militar, liderii NATO să aprobe la Summitul de la Madrid decizii pentru termen mediu şi lung”.

El a amintit că există deja activate Planurile de apărare pentru ţările de pe Flancul estic, inclusiv pentru România sau Turcia.

„Astăzi avem 40.000 de trupe aliate sub comanda militarilor NATO, ca urmare a activării acestor planuri, şi de asemenea, pe termen mediu şi lung, vom lua decizii cu privire la sistemele de apărare antirachetă, apărare cibernetică, în general o altă calitate şi o altă profunzime a prezenţei NATO pe Flancul estic”.

Despre operaţionalizarea grupurilor de luptă, secretarul general adjunct al NATO a apreciat că „este mai degrabă o chestiune tehnică la ora aceasta”.

„Se cunoaşte componenţa acestui grup de luptă, a compoziţiei sale cu privire la naţiunile care au anunţat participarea, câteva dintre ele au reconfirmat astăzi, evident, Franţa, ţara-cadru, dar şi Olanda şi alte ţări şi-au anunţat intenţia de a participa la grupul nostru. Deci, anticipez o perioadă relativ scurtă de timp şi sunt convins că şi comandanţii militari români, care sunt foarte respectaţi la NATO, vor contribui la un calendar foarte scurt. Aş spune că grupul de luptă din România este cel mai avansat din cele patru decise şi înfiinţate de liderii noştri”, a adăugat el.

Citeşte şi: Emmanuel Macron, avertisment sumbru: „Suntem pe cale să intrăm într-o criză a alimentelor fără precedent”

DailyBusiness
România primește sprijin pentru aderarea la OCDE. Bolojan anunță acorduri strategice cu Ungaria și Austria
Spynews
Culoarea anului 2026 este Cloud Dancer. Cum o porți în ținute ca să atragi norocul
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperișul pe Arena Națională la FCSB – Dinamo! Desfășurarea derby-ului ar fi fost pusă în pericol. Exclusiv
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut anunțul după 50 de ani de căsnicie cu Maria Băsescu: Martor ne-a fost familia!
Playtech.ro
De câtă apă ai nevoie pentru a menține bradul verde și proaspăt toată luna decembrie. Trucuri folosite de florari
Adevarul
Scenă crâncenă pe o stradă din Ucraina: polițiști atacați de un pitbull al cărui stăpân a fost oprit pentru un control de rutină
wowbiz.ro
Când a murit, de fapt, Ștefania Szabo? Rezultatele autopsiei răstoarnă ancheta în cazul decesului subit al doctoriței
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
România a fost zguduită de un CUTREMUR, în această dimineață. Unde s-au produs seismul
iamsport.ro
Jucătorul pe care Cristi Borcea l-a dorit ”cel mai mult” la Dinamo: ”Câte înjurături mi-am luat de la Giovanni...” 
MediaFlux
Sorana Cîrstea se retrage din activitate: Am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Mesaj emoționant al sportivei
stirilekanald.ro
A fost prins în Marea Britanie, prin Interpol! Criminalul a ieșit din ascunzătoare
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje