Germania şi Franţa sunt pregătite pentru cel mai rău scenariu. „E posibil ca de mâine să nu mai avem gaz rusesc”

Germania şi Franţa se pregătesc pentru o eventuală oprire a importurilor de gaz rusesc, au transmis joi guvernele celor două ţări, care şi-au reiterat de asemenea opoziţia faţă de orice plată în ruble a livrărilor.
Daniel Spătaru
31 mart. 2022, 20:06
Germania şi Franţa sunt pregătite pentru cel mai rău scenariu.

Se poate ajunge la o situaţie în care mâine (vineri) nu vom mai avea gaz rusesc„, iar „noi trebuie să ne pregătim pentru aceste scenarii şi ne vom pregăti„, a declarat la Berlin ministrul francez al Economiei şi Finanţelor, Bruno Le Maire, într-o conferinţă de presă cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Berlinul şi Parisul şi-au reiterat în acelaşi timp refuzul de a plăti în ruble livrările de gaz rusesc, aşa cum cere preşedintele rus Vladimir Putin. „În contracte este scris că plăţile se fac în euro şi uneori în dolari„, a explicat cancelarul german Olaf Scholz într-o conferinţă de presă distinctă, susţinută tot joi la Berlin. „I-am spus clar preşedintelui rus că acest lucru va rămâne aşa„, iar „companiile vor să poată plăti în euro şi o vor face”, a adăugat el.

Contractele prevăd o monedă în care ele sunt executate şi, prin urmare, contractele trebuie executate în moneda prevăzută„, a spus la rândul său Bruno Le Maire. „Contractele sunt contracte„, a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Moscova nu va mai accepta decât rubla ca mijloc de plată pentru livrările de gaze naturale către ţările „neprietenoase”, inclusiv statele membre ale Uniunii Europene. Noul sistem de plăţi cerut de Moscova ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie.

Citeşte şi Vladimir Putin a semnat decretul privind plata gazelor în ruble. Ţărilor care nu îl respectă le va fi tăiat gazul, începând de vineri

Liderul de la Kremlin a explicat că decizia sa este o reacţie la îngheţarea activelor Rusiei decisă de Occident pentru a sancţiona Moscova după invadarea Ucrainei. Miercuri, guvernul german a indicat că Putin l-a asigurat pe Scholz într-o discuţie la telefon că plăţile „vor continua să fie în euro”.

Fondurile vor fi „transferate ca de obicei la Gazprom Bank, care nu este lovită de sancţiuni”, iar aceasta se va ocupa de conversia în ruble, a detaliat Berlinul. Scholz a afirmat totuşi că nu a acceptat această procedură şi „a cerut informaţii în scris pentru a înţelege mai bine”. Statele europene au fost totuşi asigurate de această conversaţie: premierul italian Mario Draghi a spus joi dimineaţă că livrările de gaz rusesc spre UE „nu sunt în pericol”.

Citeşte şi Putin ameninţă că Europa va fi lovită inevitabil de o nouă criză, după cea alimentară

Însă câteva ore mai târziu, preşedintele rus şi-a reiterat ameninţările, spunând că ţara sa nu va mai livra gaze ţărilor „neprietenoase” care refuză să plătească în ruble începând de vineri, 1 aprilie. El a adăugat că, în caz de refuz, „contractele în curs vor fi oprite”. Înainte de război, UE importa 40% din gazul său din Rusia. Germania era cea mai dependentă, cu un procent de 55%.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Mirel Rădoi face primul transfer la Gaziantep! Ce fotbalist ia din SuperLiga României
Capital.ro
Călin Georgescu face dezvăluiri despre eliminarea sa din cursa prezidențială: Au făcut din Țara Românească o peșteră de tâlhari
Playtech.ro
Cât vei plăti pentru rovinieta din iulie 2026. Exemple concrete de prețuri, taxa se va calcula în funcție de norma EURO
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Trafic îngreunat pe Autostrada A3, pe sensul de mers spre București, în urma unui impact violent între trei mașini
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
Infecția cu hantavirus din România nu se transmite de la om la om ci este tulpina transmisă de rozătoare, confirmă Institutul Cantacuzino
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi