Anunţul care ar putea pune capăt războiului, urmează summit Putin-Zelenski. Convorbire telefonică la miezul nopţii

Într-o discuţie telefonică avută vineri cu Putin, Erdogan a descris drept constructive şi dătătoare de speranţă negocierile dintre Moscova şi Kiev desfăşurate marţi la Istanbul
Filip Stan
01 apr. 2022, 23:44
Anunţul care ar putea pune capăt războiului, urmează summit Putin-Zelenski. Convorbire telefonică la miezul nopţii

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să se întâlnească personal cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a ”încorona” recentele progrese în negocierile ruso-ucrainene, relatează agenţia EFE.

Într-o discuţie telefonică avută vineri, Erdogan a descris drept constructive şi dătătoare de speranţă negocierile dintre Moscova şi Kiev desfăşurate marţi la Istanbul, potrivit unui comunicat difuzat pe Twitter de preşedinţia de la Ankara.

Preşedintele turc a discutat joi de asemenea cu Zelenski şi a propus ca Turcia să fie gazdă a unei întâlniri între liderii celor două ţări aflate în război după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei începută pe 24 februarie.

Maşină ciuruită de gloanţe în Ucraina, surprinsă la Cluj. Povestea impresionată a familiei de refugiaţi. „Au fugit să se salveze de un război provocat de un psihopat”
Preşedintele ucrainean insistă la rândul său pentru o întâlnire cu Putin, dar Kremlinul consideră că aceasta se va putea desfăşura numai după ce negociatorii ruşi şi ucraineni vor fi convenit un acord.

La revenirea de la Istanbul, negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a spus că ”Ucraina s-a arătat dispusă să îndeplinească principalele cereri asupra cărora Rusia a insistat în ultimii ani”, respectiv renunţarea la intrarea în NATO, la orice intenţie de a dezvolta sau achiziţiona arme de distrugere în masă şi de a găzdui pe teritoriul său baze sau contingente militare străine.

Totuşi, Kremlinul a spus a doua zi că, deşi Ucraina a început să formuleze propuneri concrete, negocierile de la Istanbul nu au dus la „nimic foarte promiţător” şi la „niciun progres”.

Rusia aduce 16.000 de mercenari din Siria pentru războiul cu Ucraina. Primii au ajuns cei 300 din unitatea de elită „Forțele Tigrilor”
Ucraina a propus Rusiei la negocierile din Turcia ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, respectiv statele membre permanente ale Consiliului de Securitate (Rusia, SUA, Regatul Unit, China şi Franţa), plus Germania, Canada, Italia, Polonia, Israel şi Turcia. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova este negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei Crimeea anexată de Rusia.

Însă Ucraina a cerut Rusiei ca mai întâi să-şi retragă trupele şi abia apoi să fie pus în aplicare un eventual acord, în timp ce Moscova insistă pentru recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Negocierile ruso-ucrainene s-au reluat vineri prin teleconferinţă, dar Rusia a avertizat că acestea riscă să fie afectate de atacul presupus ucrainean asupra unui depozit de combustibil din oraşul rus Belgorod.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Eroii de la Sevilla în epoca Transfermarkt. Cât ar fi valorat astăzi jucătorii Stelei care au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Surpriză: Red Bull i-a găsit înlocuitor lui Verstappen!
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi