Volodimir Zelenski, apel disperat de ultimă oră: sunt mii de morţi şi pierderi de miliarde de dolari

Bombardamentele organizate de către Rusia asupra oraşului-port Mariupol (sudul Ucrainei) au provocat daune infrastructurii de cel puţin 10 miliarde de dolari, potrivit unei estimări preliminare a autorităţilor locale, relatează Reuters.
Filip Stan
02 apr. 2022, 00:27
Volodimir Zelenski, apel disperat de ultimă oră: sunt mii de morţi şi pierderi de miliarde de dolari

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a solicitat vineri omologului său francez Emmanuel Macron, în cursul unei convorbiri telefonice, să intervină pe lângă Moscova pentru a obţine o încetare a focului la Mariupol, oraş-port la Marea Azov „aflat sub asediu de mult timp”, pentru a înlesni evacuarea locuitorilor rămaşi în oraş şi realizarea unor operaţiuni umanitare, relatează EFE.

Într-o postare pe Twitter, Zelenski subliniază că „iniţiativa franceză privind deschiderea unor coridoare umanitare la Mariupol trebuie să fie pusă în practică”.

Convorbirea telefonică dintre cei doi lideri, potrivit unei surse de la Palatul Elysee, s-a axat pe situaţia de „urgenţă umanitară” pentru locuitorii rămaşi la Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei asediat de la începutul invaziei de armata rusă.

Zelinski, care menţine contacte regulate cu Macron, l-a încurajat să „continue eforturile diplomatice pentru a obţine de la Rusia condiţiile necesare desfăşurării unei operaţiuni umanitare de către organizaţii internaţionale competente”, a menţionat Palatul Elysee.

Pentru aceasta ar fi nevoie, potrivit sursei franceze, de „un armistiţiu destul de lung şi anunţat cu suficient timp înainte”.

Macron „şi-a reafirmat hotărârea de a depune eforturi pentru a se ajunge la o încetare a focului care să permită evacuarea persoanelor care doresc să plece din Mariupol în orice direcţie şi-ar dori şi care să permită intrarea în oraş a unui ajutor umanitar adecvat”.

În acelaşi timp, el a reiterat ajutorul francez pentru instalarea civililor strămutaţi pe teritoriul ucrainean.

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre negocierile recente dintre Kiev şi Moscova, Zelenski reiterând importanţa ca ţara sa să primească garanţii de securitate.

Macron, la rândul său, a „reiterat hotărârea Franţei de a apăra suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, promiţând că va continua în această perspectivă „sprijinul său politic, militar, economic şi umanitar” pentru Ucraina.

Preşedintele francez a discutat marţi cu omologul său rus Vladimir Putin, cu care are convorbiri telefonice regulate, dar fără prea multe rezultate.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat vineri recunoştinţa faţă de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru că s-a deplasat la Kiev, calificând drept eroică această vizită, informează AFP.

Metsola, aleasă preşedintă a Parlamentului European pe 18 ianuarie, este primul lider al unei instituţii europene care vizitează capitala Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie.

Rusia acuză Ucraina că i-a atacat teritoriul şi îngheaţă negocierile. Putin, convorbire de urgenţă cu Lukaşenko
„Vreau să vă mulţumesc personal Roberta şi echipei dumneavoastră, într-un moment atât de important pentru ţara noastră (…) astăzi când ucrainenii cred în fapte şi măsuri concrete, că daţi dovadă de eroism, căci astăzi este un gest de eroism să veniţi în Ucraina”, a declarat preşedintele Zelenski, îmbrăcat într-un tricou kaki, în timp ce saluta delegaţia europeană, potrivit unei înregistrări video postate de preşedinţia ucraineană.

Liderul de la Kiev i-a mulţumit doamnei Metsola pentru sprijinul acordat Ucrainei de Parlamentul European.

„Apreciem foarte mult toate aceste demersuri. Şi cum vedem totul de acum încolo prin prisma prieten/neprieten, (…) deoarece zona gri nu mai există pentru noi în diplomaţie (…) ne bucurăm că sunteţi de partea luminii şi a binelui în ceea ce priveşte Ucraina”, a adăugat preşedintele Zelenski.

Profeţiile unui călugăr misterios pentru România. Părintele Alexandru: „Pământul va arde. Deasupra Bucureștiului va flutura drapelul sfârtecat, iar poporul se va răscula”
„Aţi venit şi este un semnal foarte important. Vă suntem recunoscători şi nu vom uita”, a mai spus preşedintele ucrainean.

Înaintea vizitei efectuate de Roberta Metsola, s-au mai deplasat la Kiev, pentru a-şi manifesta solidaritatea cu Ucraina, premierii polonez, ceh şi sloven, pe 15 martie.

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care a mers la Kiev pentru a transmite un mesaj de speranţă şi solidaritate, s-a întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski, cu mai multe autorităţi locale, dar şi cu premierul Denis Şmihal. Metsola a promis Ucrainei în continuare ajutor, inclusiv pentru refacerea localităţilor care sunt afectate de război, după încheierea acestuia.

 

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă Rebecca, fiica Anamariei Prodan și din ce face bani. Impresara și-a dorit o cu totul altă carieră pentru ea
Capital.ro
Se schimbă cărțile de identitate din octombrie. Statul care trece la buletinul electronic
Playtech.ro
Când vei plăti taxa pentru coletele de pe Temu sau Shein
Adevarul
Scenariu de coșmar - Dronele din Polonia, doar o diversiune, România ar fi ținta reală. Șeful generalilor: „Acțiunea rușilor a fost deliberată”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
BREAKING! Haos pe cursa TelAviv – Otopeni: 30 de pasageri s-au luat la bătaie. Ce s-a întâmplat după aterizare
iamsport.ro
Mândria lui Ion Țiriac Jr.: ”Cel mai bun complex rezidențial din Europa”. Cum arată ”bijuteria” holdingului condus de tatăl său
MediaFlux
Dispar aceste produse din toate magazinele din România!
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor