Grigore Brâncuş, unul dintre cei mai renumiţi profesori de la Litere, a murit. Este doliu în România

Academicianul Grigore Brâncuş a murit. Acesta avea 93 de ani şi era unul dintre cei deştepţi români. La numai 21 de ani a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Filip Stan
02 apr. 2022, 22:30
Grigore Brâncuş, unul dintre cei mai renumiţi profesori de la Litere, a murit. Este doliu în România

Grigore Brâncuş, unul dintre cei deştepţi români, a murit. Cunoscutul academician era din Gorj şi avea 93 de ani.

Grigore Brâncuş, unul dintre cei deştepţi români, a murit

Brâncuş s-a născut la 20 martie 1929, în comuna Peştişani din judeţul Gorj. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, după care a urmat  studii de specializare în Albania.

Citeşte şi Profesor mort de COVID la Colegiul Economic Virgil Madgearu din Capitală

În 1968 şi-a susţinut doctoratul sub conducerea unuia dintre cei mai mari lingvişti români, academicianul Alexandru Rosetti.

La numai 21 de ani a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. A rămas la catedră aproape o jumătate de veac (1950 – 1999). Timp de 18 ani, acesta a condus Catedra de limba română, iar între anii 1970 şi 1972 a deţinut funcţia de prodecan al facultăţii.

Începând cu anul 1990, Brâncuş a fost conducător de doctorat, iar din 1999 profesor consultant. În perioada 1968 – 1969 a fost lector de limba română la universităţile din Amsterdam şi Groningen din Olanda.

Grigore Brâncuş are contribuţii ştiinţifice deosebite în istoria limbii române, lingvistică balcanică şi filologie, dezvoltând o serie de cercetări asupra fondului traco-dac al limbii române.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, între care „Limba română contemporană. Morfologia verbului”, „Vocabularul autohton al limbii române”, „Introducere în istoria limbii române”, „Concordanţe lingvistice româno-albaneze”, şi în importante reviste de specialitate. A colaborat la alcătuirea Dicţionarului limbii române al Academiei Române.

În 1976 a fost distins cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române. Din 2006 a fost membru corespondent al celui mai înalt for de consacrare din România, iar în 2011 a fost ales membru titular al Academiei Române. A fost, până în ultima clipă a vieții, director onorific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române.

Citeşte şi Doliu în România: a murit Stelian Brezeanu! Reputatul profesor a fost implicat în scandalul tezei de masterat plagiată a lui George Copos